Begu, eliminată în primul tur la Dubai de o caștigătoare de Grand Slam

Autor: Dan Voinea

 

Irina Begu a început curajos duelul cu Barbora Krejcikova. A făcut break din primul game și a condus cu 4-2. Apoi totul s-a rupt și numărul 38 WTA a mai luat doar două game-uri pană la final.

Învingătoare la French Open în 2021 și clasată pe poziția a doua în lume în februarie anul trecut, jucătoarea din Cehia s-a impus cu 6-4, 6-2.

Pe tabloul principal de la Dubai mai sunt prezente alte două romance. Sorana Cîrstea(70 WTA) o va înfrunta pe Haddad Maia(12 WTA), iar Ana Bogdan(76 mondial) o are ca adversară pe nemțoaica  Laura Siegemund, aflată pe locul 130 WTA. Ambele meciuri se joacă luni.

Turneul din Emirate, de 1000 de puncte,  a fost adjudecat în două randuri de Simona Halep(2015 și 2020). La actuala ediție premiile totale însumează aproape trei milioane de dolari.

Poate te interesează şi:

Autor: Guy Gama Martial / 26 Mai 2025

Rafael Nadal, onorat la Roland Garros într-o ceremonie emoționantă

 Roland Garros a fost martorul unei ceremonii emoționante dedicate lui Rafael Nadal, considerat pe bună dreptate „Regele Zgurii”.

Autor: Nicolas Grama / 26 Mai 2025

Prima carte dedicată Simonei Halep, semnată de Teodor Burnar, va fi lansată la Bookfest: „Simona Halep: Eroul. Mitul. Omul”

 Teodor Burnar, scriitor, jurnalist și istoric, lansează noul său volum „Simona Halep: Eroul. Mitul. Omul”, o lucrare inovatoare bazată pe teza sa de doctorat, la Editura Pro Universitaria.

Autor: Nicolae Comănescu / 09 Iun. 2024

Noua generație a preluat controlul tenisului. Alcaraz, campion la Roland Garros. Sinner, lider mondial

 Novak Djokovic, ultimul mare nume din tripleta Federer-Nadal-Djokovic a coborât de pe primele două poziții ATP.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.