Fem van Empel, campioană mondială la ciclocros

Autor: Mihai Constantin

Ce este ciclocrosul, poate vă întrebați ? Ei bine, este acea cursă de biciclete, care are loc de obicei toamna și iarna, constă în mai multe ture pe un traseu scurt (2,5-4 km) cu pavaje, poteci împădurite, iarbă, dealuri abrupte și obstacole, ceea ce forțează biciclistul să coboare rapid, să care bicicleta pentru a depășit diverse obstacole și să se urce din nou.

Într-o astfel de cursă care devine tot mai populară s-a impus și olandeza Fem van Empel, care a devenit campioană mondială într-un concurs organizat chiar în țara sa, Hoogerheide. I-au urmat alte olandeze, Puck Pieterse şi Lucinda Brand.

Van Empel are doar 20 de ani, dar deţine deja şi titlul de campioană europeană și îi succede în palmares compatrioatei sale Marianne Vos, care, accidentată, a renunţat să-şi apere titlul mondial. Van Empel a terminat cele şapte tururi (22,55 km) în 54 min 42 sec.

Ea a fost urmată la 39 sec de Puck Pieterse şi la 1 min 11 sec de Lucinda Brand. În cursa junioarelor s-a impus Isabella Holmgren (Canada), în 42 min 13 sec, în timp ce românca Wendy Bunea a ocupat locul 33 din 47 de concurente, la 4 min 40 sec de învingătoare.
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos. 

Autor: Guy Aka Martial / 01 Aug. 2024

Simone Biles, uimitoare în concursul de individual compus de la Jocurile Olimpice

 Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Iul. 2024

David Popovici, supersonic ! Românul, campion olimpic la 200 metri liber

 David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice. 

Ştiri recente:

Autor: Viorel Berbece / 20 Feb. 2025

Opinie/ The Okhdood, the bad and the ugly sau fețele lui Șumudică

 De când a fost adus Marius Șumudică la Rapid, rezultatele clubului giuleștean au început să fie din ce în ce mai bune. Totodată, însă, articolele cu și despre Șumudică au devenit la ordinea zilei, uneori nu în avantajul Rapidului. Cum scadența pentru primul obiectiv impus lui „Șumi” se apropie, ne întrebăm ce-a fost bine și ce-a fost rău până acum în mandatul său.

 
Autor: Viorel Berbece / 29 Ian. 2025

Special/ Cinci atacanți interesanți pentru echipele de top din Superligă

 FCSB caută atacant. Nici Rapid nu ar spune nu unuia nou. Craiova tocmai și-a adus unul, dar parcă ar mai fi loc. În acest articol propunem cinci nume interesante și accesibile.

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos.