Ciocnirea greilor va avea loc. Fury și Usik au căzut de acord

Autor: Mihai Constantin

Anul 2023 ne va aduce un meci de înalt nivel în boxul mondial. Vom avea o confruntare între britanicul Tyson Fury şi pugilistul ucrainean Oleksandr Usik.

Cei doi au ajuns la un acord în privinţa unui meci, în primele luni ale anului viitor, care să dea campionul mondial absolut al categoriei grea.

Fury este cel care l-a provocat pe Usik, campionul mondial în versiunile WBA, IBF, WBO şi IBO, după ce britanicul şi-a apărat cu succes titlul de campion WBC luna aceasta, cu o victorie prin KO după zece runde în faţa conaţionalului Derek Chisora.

Data şi locul meciului de unificare nu au fost decise încă, dar niciunul dintre boxeri nu va mai urca în ring până la acel moment.

Presa de specialitate a anunțat că au fost făcute oferte semnificative din Orientul Mijlociu ca meciul să aibă loc acolo, dar există şi posibilitatea ca lupta să se desfăşoare în Regatul Unit.

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 05 Mar. 2023

Jon Jones, campion mondial UFC la categoria grea

 După o absenţă de trei ani din UFC, Jon Jones a revenit în stil mare. 

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Feb. 2023

Ronald Gavril, o nouă performanață pentru boxul românesc

 Boxerul Ronald Gavril intrase într-un con de umbră până la gala de la Cow Palace din Daly City (California)

Autor: Nicolae Comănescu / 14 Feb. 2023

6 țări importante boicotează Campionatele Mondiale de Box după acceptarea Rusiei și Belarusului la eveniment

 IBA (Asociația Internațională de Box), fosta AIBA, a fost suspendată de Comitetul Internațional Olimpic.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2023

CRONICĂ / România dezordonată. Victorie utilă cu Andorra, dar deloc edificatoare

 Naționala de fotbal a României a început cu o victorie în preliminariile Campionatului European. 

Autor: Pompiliu Constantin / 25 Mar. 2023

OPINIE / Ce-au văzut la el ? Florin Bratu, numit antrenor la clubul cipriot Karmiotissa

 Florin Bratu nu se poate lăuda cu vreo performanță notabilă pe la echipele antrenate.

Autor: Dan Voinea / 25 Mar. 2023

Acuzat de rasism, Nelson Piquet a primit o amendă record

 Incidentul datează din 2021.