Jost Capito și-a dat demisia din funcția de team principal de la Williams F1

Autor: Mihai Constantin

Echipa de Formula 1 Williams Racing este în căutarea unui nou team principal, după ce Jost Capito și-a dat demisia. Împreună cu el, a părăsit echipa și directorul tehnic FX Demaison.

 
Germanul de 64 de ani nu și-a motivat în niciun fel decizia, una total surprinzătoare, după două sezoane în care a reușit să readucă Williams în lupta pentru puncte. Voci din lumea Marelui Circ susțin că despărțirea ar fi fost comandată de patronii americani ai echipei și ar fi fost pusă la cale încă din vară.
 
Capito a preluat Williams în 2021, într-una dintre cele mai negre perioade ale teamului din Grove, imediat după schimbul de putere între familia Williams și grupul american de investiții Dorilton Capital. Anul trecut, echipa a reușit să obțină primele puncte după doi ani, în Ungaria, apoi a reușit și un podium, într-un Mare Premiu al Belgiei scurtat de ploaie. Sezonul recent încheiat a văzut echipa alunecând din nou pe ultima poziție a clasamentului general, însă evoluțiile celor doi piloți, și în special ale lui Alex Albon, au fost pe alocuri impresionante. 
 
"A fost un privilegiu uriaș să conduc Williams Racing în ultimii doi ani și să pun bazele pentru redresarea acestei echipe", a transmis Capito într-un comunicat.
 
Williams este a doua echipă care rămâne fără team principal de la finalul sezonului 2022. Ferrari e și ea în căutarea unui nou lider, după despărțirea de Mattia Binotto. Despre fostul șef de la Ferrari se spune că este favorit să îi ia locul lui Capito, în timp ce postul de conducere de la Scuderia italiană este vânat de mai multe nume importante. Favorit pare Benedetto Vigna, CEO-ul Ferrari, însă pe listă se mai află și Andreas Seidl, team principal-ul de la McLaren, și Frederic Vasseur, șeful Alfa Romeo.
 
Cât despre Jost Capito, viitorul său în lumea Marelui Circ este incert. Specialiștii vorbesc despre o reîntoarcere a sa în Campionatul Mondial de Raliuri, unde a scris istorie cu Wolkswagen, câștigând trei titluri consecutive, atât la piloți, cât și pe echipe.

Poate te interesează şi:

Autor: Guy Martial / 03 Iul. 2025

Mihai Leu, campionul care a făcut istorie în ring și pe circuit

 Mihai Leu s-a stins din viață, dar numele său rămâne sinonim cu excelența sportivă în România.

Autor: Mihai Constantin / 22 Oct. 2023

Formula 1: Verstappen, la a 50-a victorie în Marele Circ. Ce înseamnă acest lucru ?

 Max Verstappen a obținut cea de-a 50-a victorie în Formula 1 și a glumit.

Autor: Nicolae Comănescu / 12 Oct. 2023

Bernie Ecclestone, condamnat la 17 luni de închisoare cu suspendare și plata a 750 de milioane de euro

 Bernie Ecclestone este unul dintre fondatorii Formulei 1, competiție pe care a dus-o la un nivel înalt de popularitate.

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.