Autor: Dan Voinea
Tensiuni majore intre Ministerul Sportului si Federatii
Strategia Nationala pentru Sport, planul menit sa resusciteze sportul din Romania pana in 2032, a incins spiritele in relatia dintre federatiile importante si minister. Ambitiile sunt mari, dar nu este clar de unde vor veni banii. Nici macar Legea tichetelor pentru sportivi nu a fost primita cu entuziasm. Copiii si juniorii legitimati la cluburile care participa la competitii nationale si internationale vor primi tichete in valoare de 150 de lei pe luna. Bani meniti pentru echipamente, suplimente, consumabile sau investiti in recuperarea sportivilor. Un ajutor binevenit, dar insuficient spun in cor parintii si reprezentantii cluburilor si federatiilor, care estimeaza ca aceste costuri sunt cel putin de 20 de ori mai mari.
“Daca ne gandim la scrima, cu 150 de lei copiii isi cumpara o pereche de sosete. Cred ca sumele ar trebui diferentiate in functie de performante", a declarat Marius Florea, presedintele FRS.
Relatia dintre minister si federatii reprezinta un punct sensibil. Federatiile importante s-au reunit la forumul olimpic de la Brasov. A fost invitat si ministrul Novak, dar nu a venit.
''Probabil, domnul ministru nu stie sa lucreze in echipa, dar eu ii recomand sa isi schimbe atitudinea. Sa inteleaga, si ii spun din experienta mea, lucrurile cele mai frumoase se traiesc in echipa. Inteleg, promoveaza strategia prin tara, dar aceasta strategie trebuie facuta cu noi, oamenii de sport, sa se refere la ce trebuie sa facem in legatura cu prezentarea cat mai onorabila la JO", a spus prededintele federatiei de canotaj, Elisabeta Lipa.
Intr-un an cu buget record pentru minister, canotajul a primit cei mai multi bani dintre toate sporturile, insa insuficienti.
“Trecem printr-o criza si asta se vede in medalii si locurile ocupate la JO. Daca se doreste performanta, trebuie sa avem finantare pe masura tarilor cu care ne luptam in competitii. Traim de pe o zi pe alta. Am obosit sa ma rog de fiecare data, sa alerg la domnul ministru si sa spun, ajutati-ma, eu chiar vreau sa fac performaanta. Daca o sa stau de fiecare data sa ma rog la ministru si la COSR, cred ca nu o sa imi iau niciun obiectiv pentru Paris. E trist ceea ce se intampla in momentul de fata in sportul romanesc”, a adaugat cea mai medaliata canotoare din istoria JO.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
Turul României 2025 la ciclism vine cu noutăți interesante în acest an, atât legate de traseu, cât și de televizare. Toate detaliile în cele ce urmează!
Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.