Handbalistele Norvegiei au primit bonusuri record după titlul european

Autor: Pompiliu Constantin

Norvegia a câștigat Campionatul European de handbal feminin, iar federația națională le-a recompensat pe jucătoare cu premii substanțiale. Oftedal și compania au avut de împărțit 350 000 de euro pentru trofeul obținut.

Totalul însumează bonusuri pentru mai multe performanțe. Primul loc la turneul final a declanșat activarea mai multor prime. Astfel, fiecare jucătoare a primit:

- 12.500 de euro pentru aurul la Campionatul European,

- 2900 de euro pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris,

- 2900 de euro pentru calificarea la Campionatul European din 2024.

„Știți ceva, nu m-am gândit la lucrul ăsta nici măcar o dată. Medalia de aur este cel mai important lucru. Și apoi vine restul”, a declarat Kristine Breistøl pentru presa norvegiană.

„Nu ne gândim la bonusuri în timpul unui campionat, dar după rezultate e normal să vină și banii, iar sumele acestea sunt considerabile pentru orice jucătoare”, a declarat și Katrine Lunde, o piesă importantă în echipa Norvegiei.

Antrenorul Thorir Hergeirsson și secunzii Tonje Larsen și Mats Olsson au un sistem de bonusuri separat în contractele lor, după cum a anunțat Federația Norvegiană de Handbal.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!