Denisa Dragomir, campioană mondială la alergare montană

Autor: Ovidiu Constantinescu

Denisa Dragomir a reușit o nouă performanță extraordinară într-una dintre cele mai dificile probe de alergare. Astfel, sportiva de 30 de ani a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial de Alergare Montană din Thailanda, în cursa de 38 de kilometri.

Denisa Dragomir a dominat cursa de la început până la final, obținând astfel primul titlu mondial la această categorie. Concursul a fost complicat din cauza umidității crescute, deoarece întrecerea montană s-a desfășurat în jungla thailandeză. 

Românca a terminat cursa în 3 ore și 49 de minute. Ea a fost urmată de Barbora Macurová (23 de ani, Cehia) la două minute, respectiv de Emilia Brangefält (20 de ani, Suedia), care a terminat în 3 ore și 54 de minute.

„Încă nu îmi vine să cred! Visul meu a devenit realitate. Mulțumesc tuturor pentru mesaje și încurajări! Mulțumesc celor care au fost necondiționat lângă mine. Revin curând cu un update. Acum este timpul să mă bucur de moment”, a scris Denisa Dragomir pe Facebook, imediat după victorie.


Foarte fericit s-a arătat și antrenorul sportivei. „Este încununarea carierei mele și visul meu de-o viață! Nu pot decât să mă bucur nespus că trăiesc aceste clipe pe care orice antrenor visează să le trăiască! Felicitări!”, spune Valentin Coroja, antrenor CSM Pitești.

Denisa Dragomir este originară din localitatea Berevoiești, județul Argeș și a câștigat medalii, ca junioară, la 1 500 m, 2.000 m și 3.000 m obstacole, în perioada adolescenței, iar în 2010, la 18 ani, a participat și a câștigat prima ei cursă de alergare montană. De atunci a evoluat permanent, iar în ultimii ani a dominat întrecerile de skyrunning, unde este și campioană mondială.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Nicolae Comănescu / 28 Mar. 2024

Opinie / De ce ar fi bine ca educația nutrițională să fie o disciplină studiată în școli de către copii

 In peisajul educatiei in continua schimbare, importanta predarii copiilor despre nutritie devine tot mai evidenta.

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Oct. 2023

Maratonul Internațional București a fost câștigat de marocanul Mohamed Chaboud

 Peste 15 000 de oameni au alergat la Maratonul Internațional București.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!