Cum arată lupta pentru transferul lui Kylian Mbappe

Autor: Andrei Szabo

Kylian Mbappe a intrat în ultimele șase luni de contract cu PSG și despre posibilitatea ca el să semneze cu o nouă echipă se discută intens în această perioadă.

PSG și-a manifestat deja intenția de a-i oferi prelungirea contractului scadent în vară, dar Mbappe nu a arătat semne până acum că și-ar dori să semneze. În schimb, echipe precum Real Madrid, PSG, Chelsea și Liverpool sunt foarte interesate de posibilitatea de a-l transfera, mai ales că nu trebuie să ofere o sumă exorbitantă de transfer.

În aceste condiții, orice club care ajunge la un acord cu Mbappe poate obține semnătura acestuia fără ca PSG să mai aibă un cuvânt de spus. Iar interesul este unul uriaș, Mbappe fiind, alături de Erling Haaland de la Borussia Dortmund, cel mai curtat fotbalist din Europa.

În pole position pentru a obține semnătura lui Mbappe se află Real Madrid. Gruparea de pe Santiago Bernabeu îl dorește de 2 ani pe Mbappe și a avut mai multe negocieri atât cu el cât și cu PSG. De altfel, Real Madrid a fost aproape să îl transfere din vara anului trecut, dar mutarea a căzut în ultima clipă.

Conform cotelor publicate de operatorul online 888sport, care impresionează și prin secțiunea de pariuri sportive live, Real Madrid e creditată cu prima șansă să-l aibă legitimat pe Mbappe la data de 1 septembrie 2022. Cota este 1.25, una infimă, semn că șansele ca acest transfer să se parafeze sunt destul de mari.

În schimb, PSG are abia cota 3.75 să-l păstreze pe Mbappe și din toamnă încolo. Conform ultimelor informații din presa internațională, PSG a venit cu o nouă propunere către Mbappe. Soluția nu ar mai fi prelungirea pe cinci ani, ci pe o durată mai scurtă, în așa fel încât Mbappe să nu mai plece liber de contract de la PSG. El ar avea și o clauză de reziliere care i-ar putea facilita o mutare în viitor, dacă va semna prelungirea înțelegerii cu PSG. Iar răspunsul lui Mbappe ar fi fost că nu exclude această variantă. Mai mult, directorul sportiv al lui PSG, Leonardo, a declarat că Mbappe nu a transmis niciodată că își dorește să plece liber de contract de la PSG.

Pe de altă parte, cotidianul Marca a anunțat că Real Madrid i-a pus în fruntea listei de transferuri pe Kylian Mbappe și Erling Haaland. Madrilenii doresc să construiască o nouă echipă de "galactici" în jurul celor doi, astfel că vor încerca din răsputeri să îi transfere din vară. Dacă în cazul lui Kylian Mbappe lucrurile sunt mai simple, pentru transferul lui Haaland sunt ceva mai complicate. Norvegianul are o clauză de reziliere de 75 de milioane de euro, dar în joc este și un comision impresionant cerut de impresarul Mino Raiola, dar și salariul norvegianului. Marca estimează că întreaga afacere Haaland ar putea să o coste pe Real Madrid 350 de milioane de euro, cu tot cu suma de transfer, comisioane și salariu.

În plus, pe lista cu echipe interesate se mai află Chelsea (cota 5.00 să-l transfere pe Mbappe din vară) și Liverpool (cota 6.00). Forța financiară a acestora este arhicunoscută și i-ar putea face oricând o propunere salarială impresionantă, care să-l determine să refuze oferta de la Real Madrid. Momentan, Mbappe nu a făcut niciun comentariu despre viitorul său, limitându-se să spună că este cu gândul doar la trofeele pe care le poate câștiga cu PSG în acest sezon. În orice caz, atașamentul său față de Real Madrid este de notorietate și în trecut declarase că unul dintre obiectivele sale este să joace pentru această echipă.

Kylian Mbappe este cel mai valoros fotbalist din lume

Conform evaluărilor făcute de Transfermarkt, Kylian Mbappe este cel mai valoros fotbalist din lume în momentul de față. Cota sa de piață este de 160 de milioane de euro.

Jucătorul francez l-a depășit așadar pe atacantul Erling Haaland de la Borussia Dortmund, care este cotat la 150 de milioane de euro. Apoi, la 100 de milioane de euro sunt cotați Vinicius de la Real Madrid, Mohamed Salah de la Liverpool, Harry Kane de la Tottenham și Romelu Lukaku de la Chelsea Londra.

Colegul lui Mbappe de la PSG, Neymar, este evaluat la 90 de milioane de euro, la fel ca Bruno Fernandes (Manchester United) și Kevin De Bruyne (Manchester City).

Cota lui Mbappe este însă în scădere, deoarece fotbalistul francez a fost evaluat de Transfermarkt la 200 de milioane de euro între decembrie 2018 și decembrie 2019.

În acest sezon, atacantul în vârstă de 23 de ani a reușit să marcheze deja 18 goluri pentru PSG în toate competițiile. Jumătate dintre acestea au fost în Ligue 1.
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 22 Iul. 2024

Cu ce experiență vine Hansi Flick la FC Barcelona

 Hansi Flick a preluat frâiele Barcelonei și vine cu o experiență valoroasă la activ.

Autor: Nicolae Comănescu / 02 Iul. 2024

Opiniile politice ale lui Koundé și Mbappé în contextul alegerilor din Franța

 ceștia au militat pentru un vot împotriva extremismului. Ce înseamnă opinia lor și cât de importantă este ea ?

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Iul. 2024

Programul sezonului 2024-2025 de fotbal din România. Superliga e gata de start

 Noua ediţie a Superligii va începe pe 13 iulie.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos. 

Autor: Guy Aka Martial / 01 Aug. 2024

Simone Biles, uimitoare în concursul de individual compus de la Jocurile Olimpice

 Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Iul. 2024

David Popovici, supersonic ! Românul, campion olimpic la 200 metri liber

 David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.