Autor: Andrei Szabo
Canotajul românesc a mai adus o medalie delegației noastre la Tokyo. Echipajul de dublu rame masculin, format din Ciprian Tudosă şi Marius Cozmiuc, a câştigat argintul la Jocurile Olimpice.
Tricolorii au încheiat cursa în 6.16.58, după o revenire spectaculoasă pe a doua jumătate a cursei de 2000 de metri.
Locul 1 a revenit Croaţiei (6:15.29), al cărei dublu a condus în permanență, iar medalia de bronz a revenit Danemarcei (6:19.88).
Marius Cozmiuc are 28 de ani şi este legitimat la CS Dinamo, iar Ciprian Tudosă are 24 de ani şi evoluează la Steaua.
„E un vis devenit realitate, după un ciclu olimpic foarte lung, în care am învățat multe lucruri noi, în care m-am autodepășit. Am recuperat pe parcurs, dar croații au profitat de avantajul din prima parte. Chiar au anunțat înainte de Olimpiadă că vor lăsa proba de două rame după acest concurs. Ne predau nouă ștafeta”, a spus Ciprian Tudosă pentru Gazeta Sporturilor.
Este a patra medalie obţinută de România la Tokyo, după cele de aur la dublu vâsle feminin, argint la patru rame masculin şi argint la spadă.
Mila 23 este localitatea din Delta Dunării în care s-au născut mai mulți dintre campionii României la canotaj și kaiac canoe.
Muzeul Sportului din Capitală a găzduit lansarea volumului "Forţa femeilor în sport".
Campionatul European de canotaj de la Bled (Slovenia) este încă o oportunitate pentru sportivii români pentru a-și arăta calitatea.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.