
Autor: Andrei Szabo
Final Four-ul Champions League ar fi trebuit să se deruleze pe 30 și 31 mai 2020 la Koln, dar pandemia de coronavirus a amânat evenimentul pentru luna decembrie.
Lanxess Arena a găzduit semifinalele, care au oferit meciuri spectaculoase. În prima dintre ele, Barcelona a trecut de Paris Saint-Germain HB cu 37-32 (18-14), iar în a doua, THW Kiel a câştigat dramatic meciul cu Telekom Veszprem HC, cu 36-35 (18-13, 29-29), după prelungiri.
PSG, fără Nikola Karabatic (accidentat), dar şi fără Luc Steins şi Henrik Toft Hansen, ambii testaţi pozitiv la COVID-19, a fost surclasată de echipa antrenată de Xavi Pascual (fost selecţioner al României), cu 37-32.
De la catalani, care joacă prima lor finală din 2015, când au cucerit ultima oară trofeul, s-au remarcat Dika Mem 8 goluri și Aron Palmarsson 6.
Meciul dintre Kiel şi Veszprem a oferit răsturnări incredibile de scor şi o victorie dramatică a echipei germane. THW, care nu a mai jucat finala din 2014, a condus și cu 17-10, dar s-a blocat la 22-16 (min. 37).
Veszprem, finalista de anul trecut, a avut o perioadă incredibilă, reuşind să răstoarne scorul şi să conducă la o diferenţă de patru goluri, 28-24 (min. 51). THW a avut o revenire în forţă şi a reuşit să reechilibreze disputa, a condus cu 29-28, dar maghiarii au egalat prin Fathy Omar, trimiţând meciul în prelungiri după ce echipa germană a ratat trei şanse de a încheia conturile.
Veszprem a avut 34-32 în finalul primei reprize a prelungirilor, dar Kiel a marcat trei goluri la rând (35-34). Veszprem a egalat, 35-35, dar Ekberg a marcat golul care a făcut diferenţa, tot el blocând ultima aruncare, a lui Nenadic.
De la învingători s-au remarcat Hendrik Pekeler 8 goluri și Niclas Ekberg 7. De la Veszprem s-au remarcat Vuko Borozan și Gasper Marguc, cu câte 7 goluri.
Marţi, în finala mică de la Koln, PSG o va înfrunta pe Veszprem (19:00), iar în finala mare vor fi adversare Barca şi THW Kiel (21:30).
Situația incertă de la CSM București, unde problemele financiare sunt la ordinea zilei, au determinat-o pe sârboiaca Dragana Cvijic să caute un alt club.
Sportul german a mai bifat un succes important.
Narcisa Lecuşanu este o figură cunoscută și implicată în peisajul sportiv românesc.
Pregătirea Simonei Halep pentru noul sezon a intrat în linie dreaptă, iar fanii așteaptă cu nerăbdare să o susțină din nou.
Lewis Hamilton a primit un titlu onorific important ca recompensă pentru performanțele sportive.
Atletico Madrid este mare favorită să câștige titlul de campioană în Spania, după ce a reușit o nouă victorie în La Liga.