Pablo Cortacero și-a prezentat intențiile legate de investițiile la Dinamo

Autor: Andrei Szabo

Din 13 august, Dinamo are o nouă administrație. Noul acţionar majoritar Pablo Cortacero a susținut o conferinţă de presă în cadrul căreia și-a prezentat proiectul pentru gruparea bucureşteană. Printre obiectivele investitorului iberic se numără recuperarea palmaresului istoric, modernizarea structurilor şi întărirea relaţiilor sociale şi sportive.

"Dinamo Bucureşti este un club mare, cu un uriaş prestigiu internaţional şi cu o mare tradiţie istorică. Vrem să recuperăm prestigiul acestui club precum şi palmaresul istoric. Vrem să avem deschidere socială, să întărim conducerea sportivă, să solicităm sprijinul autorităţilor, al suporterilor, al oamenilor de afaceri, al agenţilor sociali, al legendelor acestui club şi să recuperăm suporterii lui Dinamo”, a declarat Pablo Cortacero.

„Ne dorim integrarea reprezentantilor suporterilor în zona socială, să implementăm un portal de transparenţă. Al doilea obiectiv este modernizarea structurilor şi adaptarea la noile tehnologii. De asemenea, implementarea tehnologiilor noi în structura globală pe baza aplicaţiilor de inteligenţă artificială. Îmbunătăţirea integrală şi a complexului de la Săftica, crearea unui nou manual de imagine corporativă începând cu respectul faţă de tradiţie şi origini. Vrem să dinamizăm reţelele sociale şi să aplicăm o nouă strategie de social media. Ne propunem să întărim zona activitătii de comunicare, dar şi de conţinut şi marketing”, a mai spus investitorul spaniol.

„Vrem transparenţă şi încorporare de lobby european. Rigoare în buna administrare şi îndeplinirea normativei "compliance". Al cincilea punct înseamnă întărirea relaţiilor sociale şi sportive, inclusiv îmbunătăţirea relaţiilor cu LPF, FRF, Ministerului de Interne sau Ministerul Tineretul lui Sportului. Cooparea cu operaţii sau ONG-uri, dar şi cu alte entităţi pentru a apropia clubul de tineri şi de adoloscenţi. Avem nevoie de un stadion nou, fie reconstruind actualul stadion, fie construind un alt stadion. Consolidarea lotului sportiv, al corpului tehnic, pentru că vrem să avem o echipă competitivă, cu rezultate mai bune decât cele din ultimele sezoane. Ne propunem invesiţii pentru dezvoltarea bazei sportive de la Săftica. Centrul de Copii şi juniori este un punct important al proiectului nostru. Vom acorda o atenţie specială jucătorilor din Academie, de la nutriţie, la pregătire şcolară, dezvoltare şcolară şi observarea periodică a evoluţiilor lor", a declarat Pablo Cortacero la conferința de presă.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Autor: Nicolae Comănescu / 04 Dec. 2023

Enes Sali, transferat de Farul în SUA

 Farul Constanţa și-a vândut unul dintre cei mai talentați fotbaliști. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.