Serie A: Liverani, noul antrenor al Parmei. Maran o pregătește pe Genoa

Autor: Andrei Szabo

Echipele din Serie A au făcut câteva mișcări importante pe băncile tehnice. Astfel, Parma a anunţat că noul antrenor al echipei este Fabio Liverani.

Contractul tehnicianului este valabil până la 30 iunie 2022. Liverani, în vârstă de 44 de ani, a pregătit ultima dată formaţia Lecce, care a retrogradat. La Parma, Fabio Liverani îi succede lui Roberto D’Aversa, demis la sfârşitul săptămânii trecute.

O schimbare radicală a făcut și Genoa. Italianul Rolando Maran este noul antrenor al echipei „grifonului”, el semnând un contract pe două sezoane, a anunţat clubul din Serie A.

Maran, în vârstă de 57 de ani, îi succede lui Davide Nicola, demis după doar opt luni în funcţie. Genoa a încheiat sezonul trecut al campionatului Italiei pe locul 17., primul peste zona retrogradării.

Poate te interesează şi:

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.