Autor: Andrei Szabo
Compania Naţională de Investiţii va finanța construcția unei săli de sport poliivalente la Turda. Lucrările vor dura doi ani și jumătate, iar valoarea contractului derulat este de aproape 65,5 milioane de lei.
Arena se va realiza în cadrul subprogramului Săli de sport, parte a Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social (PNCIPS).
Clădirea va beneficia de bazin de înot, vestiare cu duşuri şi grupuri sanitare aferente pentru sportivi, antrenori, arbitri, oficiali, sală de forţă, saună, cabinete medicale şi antidoping, camere pentru recuperare sportivi (masaj şi fizioterapie), sală VIP, sală pentru conferinţe presă etc.
Construcţia va avea o capacitate totală de 3.320 de locuri, din care 56 destinate persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorilor acestora, şi va putea fi omologată internaţional pentru competiţii de handbal, baschet sau volei.
În prezent, Compania Naţională de Investiţii mai are în derulare alte patru săli de sport polivalente/ multifuncţionale în municipiile Piteşti (jud. Argeş), Oradea (jud. Bihor), Constanţa (jud. Constanţa) şi Tulcea (jud. Tulcea), a căror valoare totală este de peste 371 de milioane de lei.
Tragerea la sorți pentru Campionatul European de Handbal 2024 a avut loc la Viena.
La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele.
Reacțiile nu au întârziat să apară.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.