Autor: Maria Sorescu
Decidenții de la Casa Fotbalului dau dovadă de o creativitate greu de anticipat, lucru care nu este neapărat lăudabil, mai ales când vine vorba de schimbarea formatului competițiilor. Astfel, Comitetul Executiv al FRF a prezentat un nou sistem competiţional pentru disputarea următorului sezon al Ligii a 2-a și al Ligii a 3-a.
Liga a 2-a va debuta în 29 august, cu 20 sau 21 de echipe la start. Într-o primă fază se va juca un campionat regular disputat într-o singură manşă. După disputarea celor 19 etape, primele şase echipe vor continua competiţia într-un play-off, care se va disputa tur-retur.
Echipele de la locul 7 în jos vor fi repartizate în două grupe şi vor juca într-o singură manşă. În cadrul şedinţei Comitetului Executiv au fost validate două scenarii, cu 20, respectiv 21 de echipe la start în sezonul 2020-2021 al Ligii 2. Certificarea CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu şi dreptul de participare vor fi stabilite ca urmare a unei decizii a Comisiei de Apel.
Pentru scenariul cu 20 de echipe:
Grupele A şi B din play-out vor avea câte 7 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.
Din ambele grupe vor retrograda locurile 6 şi 7.
Cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menţinerea în Liga 2.
Pentru scenariul cu 21 de echipe:
Grupa A din play-out va avea 7 echipe, în timp ce grupa B va avea 8 echipe. Se va disputa un singur joc între participante.
Din grupa A vor retrograda în Liga 3 locurile 6 şi 7, din grupa B vor retrograda locurile 6, 7 şi 8.
Cele două formaţii de pe locul 5 în cele două grupe vor juca un baraj pentru menţinerea în Liga 2.
Dacă se retrag echipe în timpul sezonului regular, numărul de retrogradate se va micşora corespunzător, însă împărţirea în cele două grupe se va face în acelaşi mod, luând în considerare locurile echipelor retrase ca fiind ultimele.
În ceea ce priveşte Liga a 3-a, Comitetul Executiv FRF a aprobat în şedinţa de marţi, un nou sistem. În noua ediţie de campionat programată să debuteze la 12 septembrie 2020, numărul echipelor participante va fi extins. Vor fi 100 de echipe împărţite în zece serii.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!
Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.
Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.
Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței.
Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!