Mulțescu și Țălnar vor continua la Dinamo și sub noul patronat

Autor: Maria Sorescu

Dinamo are o nouă administrație, dar conducerea spaniolă a clubului nu vrea să facă schimbări bruște la cârma echipei, mai ales că nu a mai rămas foarte mult timp până la reluarea noului sezon.

Astfel, directorul sportiv al alb-roșilor, Rufo Collado, a declarat pentru site-ul oficial al clubului că a ajuns la un acord cu Gheorghe Mulţescu şi Cornel Ţălnar pentru prelungirea contractelor.

"Sunt bucuros să anunţ că am convenit prelungirea contractelor cu Gheorghe Mulţescu şi Cornel Ţălnar. Dinamo are nevoie de profesionalismul şi devotamentul celor doi tehnicieni faţă de culorile clubului", a precizat Rufo Collado.

Clubul a emis un comunicat prin care cere “răbdare, înţelegere şi speranţă” din partea suporterilor, în contextul schimbării recente a acţionarului majoritar. Dinamo a menţionat că lucrează pentru a forma “o echipă pentru performanţă” şi a adăugat că nu există un interes al său pentru “angajarea anumitor jucători de la echipe rivale”.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 16 Mar. 2024

Lazio, un butoi cu pulbere: Immobile, atacat de fani; clubul s-a solidarizat cu el, dar Lotito îl critică

 Demisia antrenorului Maurizio Sarri a fost doar aperitivul la Lazio. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.