
Autor: Maria Sorescu
Federația Română de Gimnastică a organizat alegeri pentru postul de preşedinte după demisia Andreei Răducan. Doi candidați s-au înscris și a câștigat cel care era considerat outsider.
Carmencita Constantin l-a învins pe fostul gimnast Ioan Suciu, în cadrul evenimentului găzduit la sediul Federaţiei de Tir Sportiv, în aer liber.
Prezentul mandat va fi valid până anul viitor, în 2021. Carmencita Constantin este fostă sportivă (gimnastică ritmică), fost antrenor, arbitru naţional şi internaţional şi membru în Comitetul Executiv FRG. Ea are o experienţă de 22 de ani în management şi ocupă funcţia de director general la General Electric. Timp de şapte ani, Constantin a fost reprezentant al României la Comisia Europeană pe probleme de energie, mediu, finanţări UE.
La începutul lunii decembrie 2019, Andreea Răducan a demisionat de la preşedinţia FRG, din cauza neînţelegerilor cu membrii Comitetului Executiv.
Localitatea italiană Bormio, din Lombardia, a găzduit Cupa Mondială masculină de schi alpin.
Kento Momota a revenit în arenă.
Lumea baschetului american este în doliu.
Pregătirea Simonei Halep pentru noul sezon a intrat în linie dreaptă, iar fanii așteaptă cu nerăbdare să o susțină din nou.
Lewis Hamilton a primit un titlu onorific important ca recompensă pentru performanțele sportive.
Atletico Madrid este mare favorită să câștige titlul de campioană în Spania, după ce a reușit o nouă victorie în La Liga.