Ripensia are un nou antrenor: Cosmin Petruescu

Autor: Andrei Szabo

După ce s-a despărțit de Alexandru Pelici, Ripensia Timișoara a găsit o altă soluție pentru banca tehnică. Președintele Dumitru Mihu a anunțat instalarea antrenorului Cosmin Petruescu (42 de ani) .

Cosmin Petruescu este cunoscut în zona Banatului, unde a mai fost antrenor principal la Auxerre Lugoj, iar apoi a trecut la AC Recaș (”strămoașa” celor de la ACS Poli), cu care a promovat până în Liga 2.

Petruescu a mai fost vreme de un an și antrenorul celor de la ASU Politehnica, de care s-a despărțit în 2019. Cu el pe banca tehnică, formația timișoreană a încheiat campionatul trecut al Ligii 2 pe locul 10, cu 48 de puncte. 

„Cosmin Petruescu va fi noul antrenor principal al Ripensiei UVT. Clubul nostru a ajuns la o înțelegere pe o perioadă de trei ani cu «Conferențiarul»”, se arată pe site-ul Ripensiei.

Cosmin Petruescu îi va aveaca secund pe Iulian Muntean, dar și pe antrenorul cu portarii Călin Frunză. Ripensia s-a despărțit în urmă cu câteva zile de Alexandru Pelici, căruia i-a expirat contractul, iar antrenorul a semnat cu CSM Reșița, unde i-a luat locul lui Dorinel Munteanu.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Autor: Nicolae Comănescu / 04 Dec. 2023

Enes Sali, transferat de Farul în SUA

 Farul Constanţa și-a vândut unul dintre cei mai talentați fotbaliști. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.