CSM București va ataca decizia FRH în privința închiderii sezonului. Cristina Neagu critică și ea decizia FRH

Autor: Andrei Szabo

CSM Bucureşti nu vrea să accepte decizia FRH de a nu acorda titlul de campioană în ligile naționale. Șefa clubului Primăriei Capitalei, Gabriela Szabo, a anunțat că decizia FRH de a încheia sezonul 2019-2020 fără stabilirea campioanei va fi atacată ”prin orice mijloace” de către club.

”E greu de înțeles după ce criterii s-a ghidat Federația Română de Handbal astăzi, 18 mai 2020, când a decis să tragă cortina peste Liga Florilor și să decidă astfel ierarhia finală, o ierarhie finală care nu ține cont nici măcar de matematică... Federația Română de Handbal, prin Consiliul de Administrație, a ignorat nu doar regulamentele competiției pe care o guvernează, ci și fair-play-ul ce ar trebui să caracterizeze activitatea sa ca for suprem al handbalului românesc. E adevărat, nimeni nu s-a mai confruntat până acum cu o situație ca cea pe care o traversăm cu toții de două luni și jumătate încoace, dar asta nu reprezintă o scuză pentru greșelile pe care federația le face”, a afirmat Gabriela Szabo.

Gabriela Szabo a precizat că CSM Bucureşti își rezervă dreptul de a ataca prin orice mijloace hotărârea FR Handbal, prin care a fost stabilită ierarhia sezonului 2019-2020 în Liga Florilor.

Și jucătoarea Cristina Neagu, legitimată la CSM Bucureşti, consideră nedreaptă decizia FR Handbal de a îngheţa campionatul cu clasamentul actual şi a nu acorda titlurile de campioană. Neagu speră ca echipa sa să primează wild-card pentru Liga Campionilor.

“Sezonul 2019-2020 a început sub semnul întrebării pentru mine, din cauza problemelor la genunchi. Am început totuşi să joc şi într-un timp foarte scurt am reuşit să revin la forma dinaintea accidentării şi am jucat la cel mai înalt nivel. Apoi, sportul a fost şi el oprit de către pandemia de Coronavirus. A urmat o perioadă de incertitudini şi n-am ştiut dacă vom reuşi să terminăm acest sezon pe terenul de handbal. Astăzi, Federaţia Română de Handbal a decis să îngheţe campionatul cu clasamentul actual. Este o decizie nedreaptă care ne dezavantajează. Eram echipa favorită să câştigăm titlul în acest sezon, şi singurul motiv pentru care eram pe locul 2 în acest moment, îl reprezenta faptul că aveam un meci mai puţin disputat decât alte echipe. O restanţă pe care cel mai probabil am fi câştigat-o. Sper să primim wild-card si să jucăm în Liga Campionilor în sezonul viitor, acolo unde ne este locul şi ar fi trebuit să fim calificate direct. Vreau să mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut pe parcursul acestui sezon şi sper să ne bucurăm curând de handbal, cu săli pline şi spectacol pe teren. Aveţi grijă de voi şi să ne revedem sănătoşi!”, conideră Cristina Neagu.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!