Barcelona, desemnată campioana Spaniei la handbal masculin

Autor: Maria Sorescu

După țări precum Ungaria sau Franța, Spania a declarat și ea finalul sezonului de handbal masculin. Federaţia de la Madrid a oprit întrecerea din cauza pandemiei de coronavirus, cu 11 etape rămase nedisputate.

Neînvinsă în cele 19 etape jucate până la suspendarea competiţiei, Barcelona, echipă antrenată de fostul selecţioner al României, Xavi Pascual, a fost declarată campioană. Acesta este zecelea titlu consecutiv al catalanilor, al 27-lea din istorie.

Ademar Leon, ocupanta locului secund, a acumulat 33 de puncte, faţă cele 38 ale campioanei. Cele două echipe vor merge în Liga Campionilor.

Nicio echipă nu a retrogradat, dar au promovat două formaţii, Cisne şi Villa de Aranda, astfel că la startul sezonului viitor se vor alinia 18 grupări. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!