Autor: Andrei Szabo
Campionatele puternice ale Europei au implementat deja arbitrajul video. Fotbalul românesc a promis că va avea sistemul VAR, dar șansele sunt foarte mici ca acesta să fie funcțional în acest an.
Cele mai multe cluburi au solicitat arbitrajul video, iar sistemul VAR era planificat pentru a fi implementat din sezonul 2020-2021.
Vicepreşedintele CCA, Alexandru Deaconu, a vorbit despre aducerea tehnologiei VAR în Liga 1. El a mutat însă responsabilitatea în curtea LPF și a spus că pregătirea arbitrilor va dura aproximativ șase luni.
„Nu CCA este responsabil pentru achiziţionarea sistemului VAR, trainingul depinde într-adevăr de noi. Noi am început pregătirea arbitrilor de la începutul acestui an, cu ajutorul unui instructor VAR de la FIFA. Kyros Vassaras este şi el certificat ca instructor VAR şi urmează să mai certificăm alţi doi oameni. Ne-am întâlnit cu preşedintele FRF şi cu cei care se ocupă din partea Ligii. Am vorbit deja despre ce sistem să se selecteze şi când va fi disponibil. Noi cu arbitrii am discutat şi din perspectiva arbitrajului cu VAR, dar şi fără VAR. Ei continuă pregătirea teoretică pentru implementarea sistemului" a spus Alexandru Deaconu la Telekom Sport.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!
Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.
Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.
Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței.
Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!