Radomir Antic, un sârb care a cucerit Spania. Povestea antrenorului care a pregătit Real, Barcelona și Atletico

Autor: Andrei Szabo

Radomir Antic s-a stins la 71 de ani. Sârbul a fost singurul antrenor care le-a pregătit pe Real Madrid, Atletico Madrid şi FC Barcelona. Cariera sa a consemnat numeroase succese și o relație aparte cu cei pe care i-a pregătit.

Antic s-a născut în Zitiște (Serbia), în 1948, o localitate recunoscută datorită statuii lui Rocky, personajul cunoscut din filmele în care Sylvester Stallone a interpretat rolul unui pugilist din Philadelphia.

Deși s-a afirmat ca antrenor, Antic a fost și un jucător de calitate. El a evoluat ca fundaș la echipe precum Partizan, Fenerbahçe, Zaragoza sau Luton.

Ca antrenor a cunoscut faima mondială., el a pregătit Real Madrid, Atlético de Madrid şi Barcelona, dar a fost şi selecţioner al Serbiei între 2008 și 2010.

În sezonul 1995/1996, el a reuşit să câştie campionatul şi Cupa Spaniei cu Atletico Madrid, echipă pe care a antrenat-o timp de cinci sezoane. 

Cel mai mult timp l-a petrecut însă pe banca celor de la Atletico, echipă cu care a câștigat Cupa și Campionatul, în sezonul 1995-1996.

Antic a avut sub comanda sa și trei jucători români. Este vorba despre Gică Hagi, Marius Lăcătuș și Daniel Prodan.

„Faptul că a fost unicul la Real, Atletico și Barcelona arată cât era de special. Ca antrenor era foarte bun, cu o mare cunoaștere a fotbalului. Fusese fundaș, ca o consecință, și-a organizat excelent apărarea. Era o perioadă în care jucătorii și antrenorii sârbi erau peste tot în Europa. Foarte dotați, cu o capacitate de adaptare deosebită", a declarat Mircea Lucescu pentru Gazeta Sporturilor.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 22 Iul. 2024

Cu ce experiență vine Hansi Flick la FC Barcelona

 Hansi Flick a preluat frâiele Barcelonei și vine cu o experiență valoroasă la activ.

Autor: Nicolae Comănescu / 02 Iul. 2024

Opiniile politice ale lui Koundé și Mbappé în contextul alegerilor din Franța

 ceștia au militat pentru un vot împotriva extremismului. Ce înseamnă opinia lor și cât de importantă este ea ?

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Iun. 2024

OPINIE / Italia, marea dezamăgire a Campionatului European

 La fiecare turneu final există o echipă de la care există mari așteptări, dar care dezamăgește.

Ştiri recente:

Autor: Viorel Berbece / 20 Feb. 2025

Opinie/ The Okhdood, the bad and the ugly sau fețele lui Șumudică

 De când a fost adus Marius Șumudică la Rapid, rezultatele clubului giuleștean au început să fie din ce în ce mai bune. Totodată, însă, articolele cu și despre Șumudică au devenit la ordinea zilei, uneori nu în avantajul Rapidului. Cum scadența pentru primul obiectiv impus lui „Șumi” se apropie, ne întrebăm ce-a fost bine și ce-a fost rău până acum în mandatul său.

 
Autor: Viorel Berbece / 29 Ian. 2025

Special/ Cinci atacanți interesanți pentru echipele de top din Superligă

 FCSB caută atacant. Nici Rapid nu ar spune nu unuia nou. Craiova tocmai și-a adus unul, dar parcă ar mai fi loc. În acest articol propunem cinci nume interesante și accesibile.

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos.