Campionatul European de fotbal, amânat un an, a decis UEFA

Autor: Maria Sorescu

Zvonurile de confirmă. Campionatul European nu va mai avea loc în această vară. UEFA a decis amânarea Campionatului European pentru un an, ca urmare a pandemiei de Covid-19.

Turneul final din 2021 va avea loc în perioada 11 iunie -11 iulie, anunță UEFA. Evenimentul din această vară ar fi trebuit organizat în 12 oraşe gazdă, în perioada 12 iunie - 12 iulie, inclusiv Bucureşti.

Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, a spus că forul european a suportat cel mai mare sacrificiu prin amânarea cu un an a turneului final al Campionatului European din această vară.

"În momente ca acesta, comunitatea fotbalului trebuie să dea dovadă de responsabilitate, unitate, solidaritate şi altruism. Sănătatea fanilor, a membrilor staff-ului, a jucătorilor trebuie să reprezinte prioritatea noastră. Reprogramarea EURO 2020 are un mare preţ, dar vom face tot ce putem mai bine pentru ca finanţarea vitală pentru fotbalul de bază, fotbalul feminin şi dezvoltarea jocului de fotbal în toate cele 55 de ţări să nu fie afectată. Principiul care ne-a ghidat în asumarea acestei decizii pentru binele fotbalului european, ca un întreg, a fost deasupra profitului. Fotbalul reprezintă o importantă forţă în societate”, a declarat șeful UEFA.

Toate competiţiile şi partidele organizate de UEFA (inclusiv amicale) la nivel de club sau echipe naţionale, atât masculine, cât şi feminine, sunt suspendate până în momentul luării unei noi decizii. Play-off-ul UEFA EURO 2020 şi meciurile internaţionale amicale programate la finalul lunii martie se vor disputa în fereastra internaţională de la începutul lunii iunie, sub rezerva revizuirii situaţiei.

Poate te interesează şi:

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.