Adi Mihalcea, noul antrenor al lui Dinamo

Autor: Andrei Szabo

Dușan Uhrin Jr. este deja istorie pentru Dinamo. Formația din Ștefan cel Mare l-a numit în funcția de antrenor principal pe Adrian Mihalcea. Anunțul a fost făcut de managerul general Florin Prunea.

Adrian Mihalcea a fost ultima oară antrenor secund la echipa naţională a României sub comanda lui Cosmin Contra, iar ca jucător la Dinamo el a câştigat cinci trofee în aproape şapte sezoane în tricoul alb-roşu.

Mihalcea a fost campion al României (2000, 2002) şi câştigător al Cupei României (2000, 2001, 2005), înscriind 68 de goluri în 181 de meciuri pentru Dinamo în Liga 1, fiind în primii 10 marcatori din istoria clubului din Ştefan cel Mare.

Adrian Mihalcea şi-a început cariera de tehnician la Unirea Slobozia, echipa din oraşul său natal. El a mai pregătit ACS Berceni (martie 2015-iunie 2015), Dunărea Călăraşi (ianuarie 2016-iunie 2017), UTA (iunie 2017-august 2017), CS Mioveni (septembrie 2017) şi, din toamna anului 2017 până la finalul anului trecut, a fost secundul selecţionerului Cosmin Contra la prima reprezentativă a României.

"Sunt la fel de emoţionat şi de onorat ca în prima zi când am venit ca jucător la Dinamo. Nu este cel mai fericit moment al echipei, dar sunt convins că împreună cu jucătorii, staful tehnic şi suporterii noştri vom reuşi să vorbim din nou de performanţă la Dinamo. Ca jucător am trăit momente unice la Dinamo, ca antrenor vreau să retrăiesc aceleaşi sentimente", este mesajul lui Adrian Mihalcea, potrivit fcdinamo.ro.

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!