Liga 2: Rapid l-a demis pe antrenorul Daniel Pancu

Autor: Maria Sorescu

Rapid București a ratat ocazia de a urca pe locul al doilea în liga secundă și după trei meciuri în care nu a marcat, conducerea a luat o decizie drastică.

Antrenorul Daniel Pancu a fost demis după eșecul de pe teren propriu cu CSM Reşiţa, cu scopul de a produce un șoc la echipă și de a redresa moralul formației.

"Am fost la şedinţă şi s-a luat decizia să ne despărţim. Este vorba despre demitere pentru că eu, am mai spus, n-o să-mi dau niciodată demisia. Deşi eram convins că putem promova, s-a considerat că poate este nevoie de o schimbare. Chiar dacă în prima repriză cu Reşiţa, echipa a jucat foarte bine", a declarat Pancu, conform digisport.ro.

Rapid a acumulat 37 de puncte în 23 de etape, în timp ce locul secund, ocupat acum de Mioveni, are 39 de puncte. Lider este UTA, cu 50 de puncte.

Daniel Pancu a preluat echipa de la Constantin Schumacher, în 2018, în Liga a 3-a, şi a reuşit să promoveze în Liga 2. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Autor: Nicolae Comănescu / 04 Dec. 2023

Enes Sali, transferat de Farul în SUA

 Farul Constanţa și-a vândut unul dintre cei mai talentați fotbaliști. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.