Liga 1: Gustavo a revenit la Craiova

Autor: Andrei Szabo

Brazilianul Gustavo Di Mauro Vagenin s-a întors la echipa care l-a lansat. Fotbalistul a semnat un contract până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire.

Gustavo a recunoscut că a negociat cu grupări din China înaintea venirii la Universitatea Craiova, însă totul a întârziat din cauza coronavirusului, nu a jucat de ceva timp, astfel că este fericit că a revenit în România.

“Sunt foarte fericit că am revenit la Craiova, aici mă simt acasă şi sunt legat de suporteri, de băieţii din echipă şi de club. De aceea am decis să mă întorc aici. Am venit să ajut echipa şi sunt pregătit psihic, acum trebuie să vedem fizic. Am făcut deja trei antrenamente aici, mă simt bine, dar trebuie să vedem când pot să joc. Nu am venit mai devreme pentru că în China este problemă mare co coronavirusul şi am aşteptat să mă întorc acolo, dar pentru că a trecut mult timp şi nu am jucat am decis să revin la Craiova. Am vrut să vin aici, mă simt bine aici”, a spus Gustavo.

Gustavo a mai fost legitimat la CSU Craiova în perioada iulie 2016 – iulie 2018, înainte de a pleca la Liaoning FC. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Autor: Nicolae Comănescu / 04 Dec. 2023

Enes Sali, transferat de Farul în SUA

 Farul Constanţa și-a vândut unul dintre cei mai talentați fotbaliști. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.