Poli Iași are un nou președinte: Ciprian Paraschiv

Autor: Maria Sorescu

Politehnica Iași a făcut o mutare în plan administrativ. Ciprian Paraschiv este, începând de marţi, noul preşedinte al clubului de fotbal, el declarând că îşi propune ca în cinci ani echipa ieşeană să joace în cupele europene.

Ciprian Paraschiv este fost fotbalist al echipei Politehnica Iaşi și a preluat conducerea clubului din Copou, după ce a renunţat la postul de director de dezvoltare în cadrul FRF.

“Suporterii Iaşiului au avut un rol determinant în revenirea mea acasă. Vom face un audit extern la clubului ieşean, astfel încât să ştim de unde plecăm şi cum putem optimiza cheltuielile şi costurile. Nu sunt speriat de ceea ce voi găsi la Iaşi, ba dimpotrivă sunt optimist. Vreau să avem un club organizat pe model de business, aşa cum nu există în România. Pe termen scurt ne propunem să rămânem în prima ligă, în trei ani vreau să facem o academie de copii în primele cinci din ţară, iar în cinci ani să atacăm cupele europene“, a spus Ciprian Paraschiv, într-o conferinţă de presă susţinută la Primăria Iaşi.

Noul preşedinte al clubului din Copou a afirmat că Mircea Rednic, adus în această iarnă la Iaşi, va rămâne antrenorul echipei.

Politehnica Iaşi este pe locul 11 în clasamentul primei ligi de fotbal, având 22 de puncte, cu doar două puncte în plus faţă de Clinceni, care ocupă primul loc retrogradabil. 

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!