Autor: Maria Sorescu
Din patru românce aflate în primul tur la simplu pe tabloul principal de la Australian Open, au mai rămas doar două. Irina-Camelia Begu și Monica Niculescu au părăsit competiția.
Begu a fost învinsă cu scorul de 6-1, 6-4, de olandeza Kiki Bertens, locul 10 WTA. Bertens s-a impus după un meci care a durat o oră şi 15 minute.
Monica Niculescu, locul 129 WTA, venită din calificări, a fost învinsă cu scorul de 5-7, 6-1, 6-0, de jucătoarea franceză Alize Cornet, locul 61 WTA.
Begu și Niculescu vor primi pentru participarea la simplu un premiu de 61.700 de dolari americani fiecare şi 40 puncte WTA.
Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.
Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an.
Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.
În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri.
În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.
În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.