Naționala de polo a României, învinsă la primul meci de la Campionatul Europeaan

Autor: Andrei Szabo

Naţionala de polo a României a debutat la Campionatul European din Ungaria. Tricolorii au pierdut la limită primul meci, scor 8-9, în fața Olandei, într-un duel contând pentru grupa B.

România a condus jocul vreme de trei reprize, dar a clacat în ultimul sfert. Scorul pe reprize a fost 2-2, 2-3, 4-1, 0-3.

Pentru România au marcat Gheorghe 3 goluri, Prioteasa 2, Radu 1, Georgescu 1, Fulea 1, iar de la Olanda s-a remarcat Winkelhorst 3 reuşite.

Celelalte două meciuri ale tricolorilor în grupa B vor avea loc joi, cu Serbia, campioana olimpică, (ora 14.00), şi sâmbătă, cu Rusia (12.30).

Câştigătoarele grupelor vor accede direct în sferturile de finală, iar echipele clasate pe locurile 2-3 vor juca încrucişat pentru calificarea în aceeaşi fază.

Campioana europeană din 2020 se va califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar alte cinci echipe vor intra în cursa pentru turneul preolimpic de la Rotterdam (29 martie – 5 aprilie), unde vor mai participa alte şapte echipe din lume, pentru patru locuri garantate la JO.

Din Europa sunt deja calificate la Jocurile Olimpice Serbia (câştigătoarea Ligii Mondiale), respectiv Italia şi Spania (locurile 1-2 la Campionatul Mondial).

Poate te interesează şi:

Autor: Guy Martial Gama / 29 Iul. 2025

David Popovici, campion mondial la 200 m liber la Singapore

 Înotătorul român David Popovici a scris o nouă pagină de istorie.

Autor: Nicolae Comănescu / 26 Iul. 2025

Constantin Popovici urcă pe podiumul mondial la sărituri în apă de la 27 m

 La Campionatele Mondiale de Nataţie desfăşurate în Singapore, Constantin Popovici a cucerit medalia de bronz în proba masculină de high diving de la 27 de metri.

Autor: Nicolae Comănescu / 01 Aug. 2024

Îndemnurile lui David Popovici și ale antrenorului Adrian Rădulescu pentru copii și părinți

 David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos. 

Ştiri recente:

03 Mar. 2026

Top 10 cele mai spectaculoase meciuri de la Mondiale

 Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.

23 Ian. 2026

YOLO Kids aleargă pentru viitor. Ajungem MARI devine cauza oficială a curselor de copii din circuitul România 21K și YOLO Events

 YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.

Autor: Guy Gama / 19 Ian. 2026

CAN 2025: Senegalul, în vârful Africii după o finală electrică împotriva Marocului

 La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.