Autor: Andrei Szabo
Avocat strălucitor, devenit unul dintre cei mai puternici oameni din sportul american, David Stern s-a stins la vârsta de 77 de ani.
Fost preşedinte NBA timp de trei decenii (1984-2014), Stern a murit la 77 de ani, el fiind internat în spital în urmă cu trei săptămâni din cauza unei hemoragii cerebrale.
El a fost ales preşedinte al NBA în 1984 şi a contribuit la internaționalizarea acestei ligi. În 1989, NBA-ul era deja în atenția a sute de milioane de telespectatori.
În plus, Stern alături de fostul secretar general al FIBA, Boris Stankovici, a ajutat la intrarea jucătorilor din NBA la Jocurile Olimpice, începând din 1992.
În cursul celor 30 de ani în care a s-a aflat în funcţie, au fost create şapte francize şi au fost integrate în ligă, ducând numărul echipelor la 30. Salariul mediu a ajuns de la 250.000 de dolari în 1984 la 5 milioane de dolari în 2014. Unii jucători au devenit vedete de nivel planetar, precum Michael Jordan, Magic Johnson, Larry Bird, Kobe Bryant sau LeBron James.
"Nu pot exprima în cuvinte ce a reprezentat pentru mine prietenia lui David Stern. A fost un mare inovator și a făcut din jocul ce-l iubim ceea ce este astăzi”, a declarat Bill Russel, cel mai titrat jucător din istoria NBA, cu 11 trofee.
''Timp de 22 de ani am fost în primul rând şi l-am văzut pe David în acţiune. A fost un mentor şi unul dintre cei mai dragi prieteni. Mulţumită lui David, NBA este o marcă de nivel global, ceea ce face din el nu numai unui dintre cei mai mari conducători sportivi, dar unul din liderii economici cei mai influenţi ai generaţiei sale'', a declarat actualul comisar al ligii, Adam Silver, care i-a urmat în funcţie în 2014.
Pentru faptul că a făcut din NBA una dintre cele mai puternice ligi sportive din lume, Stern a fost inclus în Hall of Fame în 2016, iar după retragere a primit titlul de ''comisar emerit''.
Chiar și după ce s-a retras, Stern a continuat să muncească în biroul său de la etajul 33 de pe Fifth Avenue. Era angrenat în 7 start-up-uri de sport și tehnologie.
David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos.
Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.
David Popovici continuă să inspire o generație întreagă de tineri români, nu doar prin performanțele sale sportive, dar și prin mesajul său de a încuraja mișcarea și sportul ca stil de viață sănătos.
Biles s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
David Popovici a adus a zecea medalie pentru România la înot în competițiile olimpice.