Ion Țiriac cere demisia președintelui Federației Internaționale de Tenis

Autor: Andrei Szabo

Spania a câștigat Cupa Davis, prima sub noul format propus de compania Kosmos, deținută de Gerard Pique. Ion Ţiriac a analizat evenimentul și a declarat că ediția din acest an a fost “o parodie”.

Mai multe nume importante au criticat Cupa Davis organizată la Madrid. Ion Țiriac este printre contestatari și consideră că şeful federaţiei internaţionale ar trebui să demisioneze imediat.

“Cupa Davis este o parodie a unui eveniment vechi de 120 de ani, unde era de aşteptat. Întâmplarea face că am fost cu Ilie acolo şi ne-am dus sâmbătă la semifinale de Cupă Davis, de campionat mondial, Rusia contra Canadei. Şi la ora 5, când era în toi cel mai mare lucru, erau sub 3.000 de spectatori. Iar la un meci Argentina cu Croaţia au fost 15 spectatori. 18 vestiare, care au fost toate portabile, cumpărate… Arăta ca un ‘camp’ de refugiaţi. Dacă ar avea atâta onoare, preşedintele federaţiei internaţionale, care a vândut aceste drepturi şi banii nu ştim unde usnt nici acum, ar trebui să demisioneze pe loc”, a spus Ţiriac potrivit news.ro.

Ediţia din 2019 a Cupei Davis, cu 18 echipe într-un turneu final (şase grupe de trei) disputat într-o săptămână, într-un oraş, a fost prima care a înlocuit formatul de până în 2018. Mai multe despre controversele evenimentului am scris AICI.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 19 Apr. 2024

Garbine Muguruza, retragerea unei mari campioane

 După mai mult de un an de absență din circuitul feminin, jucătoarea de tenis Garbiñe Muguruza a decis să-și încheie cariera profesională la vârsta de 30 de ani.

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.