Autor: Andrei Szabo
Ecologia este literă de lege pentru organizatorii semimaratonului Conwy, din Ţara Galilor. Aceștia au hotărât ca alergătorii care lasă gunoaie pe traseu să fie descalificaţi.
Măsura nu a întâmpinat comentarii, mai ales că plasticul a devenit o problemă din ce în ce mai mare în spațiul britanic.
La competiţie au participat aproximativ 3.000 de alergători, iar organizatorii încă nu au anunţat dacă vreun concurent a fost descalificat.
O măsură asemănătoare s-a luat la semimaratonul de la Cardiff, în octombrie, când s-au folosit sticle de plastic sută la sută reciclabile, hârtie reciclabilă pentru afişe şi medalii făcute din zinc reciclat.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
Reușita de la Bergen demonstrează potențialul probei de triplu salt în atletismul românesc, una cu tradiție și rezultate de excepție.
Federaţia Română de Atletism a anunţat că sportiva naturalizată Joan Chelimo Melly a doborât recordul naţional în proba de 10 kilometri.
Vă propunem să trecem în revistă împreună cele mai spectaculoase zece meciuri de la Campionatele Mondiale. Articol realizat cu ajutorul AI.
YOLO Events, organizatorul celei mai mari serii de evenimente multisport din România, anunță lansarea unui parteneriat strategic cu Ajungem MARI, programul educațional pentru copiii și tinerii instituționalizați al Asociației Lindenfeld.
La capătul unui scenariu care îți taie respirația pe Stadionul „Prințul Moulay Abdellah”, Leii din Teranga au cucerit duminică, 18 ianuarie 2025, a doua lor stea continentală. Un succes obținut cu multă suferință și marcat de controverse, în fața unui Maroc combativ până în ultima secundă.