Autor: Andrei Szabo
După despărțirea de spaniolul Manuel Montoya, care a ratat calificarea la Campionatul European din 2020, Federația Română de Handbal a anunțat noul selecționer.
Acesta este Rareș Fortuneanu. El va rămâne în continuare și antrenor principal la echipa franceză Saint-Raphael VHB.
Fortuneanu va fi ajutat de secunzii Adrian Petrea şi Alexandru Buligan.
Rareş Fortuneanu are 40 de ani şi este fost component al naţionalei. La nivel de club a evoluat la Ştiinţa Bacău, Dinamo Bucureşti şi Saint-Raphael VHB.
”Nu am ezitat nicio secundă atunci când preşedintele Dedu mi-a propus această funcţie. Discuţiile le avem de prin luna iulie. Pentru că e ceva care vine din suflet. Sunt român, mă mândresc cu asta și am venit cu inima deschisă să pun umărul la revigorarea handbalului masculin românesc”, a spus Rareş Fortuneanu.
La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele.
Reacțiile nu au întârziat să apară.
Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene.
Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței.
Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.
Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!