Reportaj / Fetița care ștergea parchetul se luptă acum pentru România!

 

Mădălina Zamfirescu și-a îndeplinit, în acest sezon, un vis: joacă pentru prima dată la SCM Râmnicu Vâlcea, campioana României, echipa orașului în care s-a născut. După șase ani petrecuți departe de Vâlcea, dintre care ultimii doi în Ungaria, la Debrecen, centrul echipei naționale a României s-a întors acasă.

În vârstă de 24 de ani, handbalista își amintește cu plăcere de perioada de glorie a Oltchimului, când urmărea meciurile dintr-o cu totul altă postură. Acum ea își dorește cu ardoare să rescrie istoria pe semicerc.

“Noi ne băteam să stăm pe locul acela cu mopul, în dreapta jucătoarelor. Am fost și cea care ștergea parchetul. Mai târziu, când am ajuns la centrul național de excelență, noi eram cu steagurile. Eram aproape de ele, în teren. Îmi amintesc de Oana Manea, Cristina Neagu, Patricia Vizitiu…Acum mă simt o norocoasă că sunt din Vâlcea și că pot să joc la echipa orașului meu. Chiar cred că putem ajunge la nivelul Oltchimului. Mi-aș dori o medalie cu Vâlcea, oricare ar fi ea. Îmi lipsesc lucrurile astea, mi-aș dori să am și eu un trofeu”- Mădălina Zamfirescu, handbalistă echipa națională a României.

Primii adidași de sală i-a primit de la Oana Manea

Sportiva nu uită cum unul dintre cei mai buni pivoți ai țări, Oana Manea, a ajutat-o într-un moment delicat.

”Primii mei adidași de sală au fost de la Oana Manea. Pe vremea aceea eram mică, financiar nu stăteam foarte bine și am rugat-o să-i dau ceva. Mi-a spus “lasă, când vom ajunge colege, îmi vei da un suc”. Când am ajuns la echipa națională, i-am amintit” - Mădălina Zamfirescu, handbalistă echipa națională a României.

Emoții de Liga Campionilor

Mădălina Zamfirescu abia așteaptă să simtă emoțiile unui meci de Champions League chiar în sala în care a început handbalul. Șase ani au trecut de la ultimul meci de Liga Campionilor disputat în Sala Traian.

“Sunt un pic melancolică atunci când intru în această sală, pentru că am foarte multe amintiri de aici. Când veneam aici, la meciurile Oltchimului, era o senzație pe care nu o pot exprima în cuvinte, ce trăiri aveam. Acum, că mă pun în pielea lor și mai e puțin până o să simt și eu lucrurile astea, e super emoționant. Nici nu vreau să mă gândesc la primul meci, probabil că o să plâng ca un copil” – Mădălina Zamfirescu, handbalistă echipa națională a României.
SCM Rm. Vâlcea va debuta în Champions League pe teren propriu, împotriva formației germane Bietigheim.

Are tatuaje cu membrii familiei

Întoarcerea acasă a coincis și cu tatuajul care îi acoperă brațul stâng al handbalistei de 24 de ani.

“Sunt o familistă. De exemplu, aici sunt cu bunicii mei, această aripă reprezintă o aripă de înger, pentru că ambii au murit. Mama mea are ochii verzi, așa că ochiul acesta reprezintă ochiul ei. Aici sunt eu cu fratele meu. Tot ce am făcut e legat de familia mea” - Mădălina Zamfirescu, handbalistă echipa națională a României.

A câștigat medalia de argint la Mondialele Universitare

Mădălina Zamfirescu a activat, de-a lungul carierei, la CSM Ploiești (2013-2014), la HCM Baia Mare (2014-2016), a fost împrumutată la CSM Craiova (2014-2015) și la HC Dunărea Brăila (2015-2016). În sezonul 2016-2017, s-a transferat la HC Dunarea Brăila, echipă cu care a obținut medalia de argint în Liga Națională.

În perioada 2017-2019, a jucat în campionatul Ungariei, la Debreceni VSC, pentru ca din acest an să ajungă la Vâlcea. SCM face parte din grupa C a Ligii Campionilor, alături de Buducnost, SG BBM Bietigheim și Brest Bretagne Handball.

Handbalista a fost componenta echipei naționale de tineret în perioada 2010-2015, pentru care a jucat 26 de meciuri și a înscris 21 de goluri. La echipa de senioare are 24 de apariții și 34 de goluri marcate. Centrul ”tricolorelor” are în palmares o medalie de argint la Campionatele Mondiale Universitare, din 2016.

foto și text: Sports Net Management

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!