Liga 2: UTA revine pe podium, Buzăul pierde, iar criza lui U Cluj se acutizează

Autor: Andrei Szabo

Etapa a cincea din Liga 2 a consemnat numeroase goluri, UTA fiind cea care a câștigat cu cel mai clar scor sâmbătă, demonstrând că a trecut peste înfrângerea halucinantă de runda trecută.

Arădenii lui Laszlo Balint au învins cu 4-0 pe Sportul Sngaov, echipă pe care tehnicianul brașovean a antrenat-o sezonul trecut. Diego Lorenzi a înscris de două ori, Bustea și Rus completând rezultatul. După acest succes, UTA revine pe podium în Liga 2.

CS Mioveni a trecut provizoriu pe primul loc după succesul din Crâng, cu Gloria Buzău. Valentin Balint și Măzărache au adus victoria galben-verzilor lui Marius Stoica în fața trupei lui Ilie Stan.

Un eșec neașteptat a suferit Universitatea Cluj, în deplasare la Metaloglobus Bucureşti. Ovidiu Herea a marcat ambele goluri ale meciului, în minutele 42 şi 47.

Universitatea Cluj, considerată o candidată la promovarea în Liga I, a înregistrat al patrulea eşec în acest sezon, al treilea consecutiv. Ardelenii ocupă locul 17, retrogradabil, cu 3 puncte. Metaloglobus urcă provizoriu pe locul 5, cu nouă puncte. 

Iată rezultatele etapei:

Sâmbătă, 31 august, ora 11:00

ASU Politehnica Timişoara – Concordia Chiajna 0-0

SCM Gloria Buzău – CS Mioveni 0-2

UTA Arad – Sportul Snagov 4-0

Dunărea Călăraşi – Ripensia Timişoara 1-1

Metaloglobus Bucureşti – Universitatea Cluj 2-0

Duminică, 1 septembrie, ora 11:00

Viitorul Pandurii Târgu Jiu – Daco-Getica Bucureşti

CSM Reşiţa – Rapid

Turris Oltul Turnu Măgurele – Farul Constanţa

Luni, 2 septembrie, ora 18:00

FC Argeş – Pandurii Târgu Jiu

Petrolul Ploieşti – FK Csikszereda (amânat)
 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 16 Mar. 2024

Lazio, un butoi cu pulbere: Immobile, atacat de fani; clubul s-a solidarizat cu el, dar Lotito îl critică

 Demisia antrenorului Maurizio Sarri a fost doar aperitivul la Lazio. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.