Analiză / Ce ne lipsește să prindem din nou grupele Ligii Campionilor?

Autor: Viorel Berbece

De ce Steaua Roșie Belgrad, Dinamo Zagreb și chiar Slavia Praga sunt în grupele Ligii Campionilor și CFR Cluj nu? Sau de ce nu am mai prins grupele Ligii Campionilor de atâția ani? Încercăm să răspundem în cele ce urmează.

 În primul rând, nu putem spune în mod clar că primele ligi din Serbia, Croația și Cehia ar fi peste Liga 1. Și acolo sunt multe echipe modeste, iar nivelul de joc este unul în general destul de slab. Mergând mai departe, nici campionatul din Austria nu e chiar de top. Deci nu valoarea campionatului intern primează în parcursul european al echipelor noastre, mai ales în preliminariile Ligii Campionilor.

 România, de altfel, nu a mai avut echipă în Ligă din sezonul 2013 / 2014, când FCSB trecea în play-off de Legia Varșovia, pentru a strânge apoi doar trei puncte într-o grupă infernală, cu Chelsea, Schalke și FC Basel. Cu un an înainte, 2012 / 2013, când tot CFR Cluj reușea și ea să se califice pentru ultima dată în Ligă, după o „dublă” cu Basel, având apoi o prestație bună și în grupe. De ce nu am mai reușit să ajungem din acolo? Încercăm niște explicații, nu neapărat într-o ordine bine stabilită și cu siguranță nu unele complete, pentru că ne-ar lua epistole întregi.

 1. Valoarea individuală a jucătorilor - Aici se face prima diferențiere între echipele noastre și celelalte, chiar și din țările vecine. Parcă sârbii și croați, în mod special, au ceva în plus față de jucătorii noștri. Ar fi determinarea în primul rând, curajul poate apoi, dar mai ales caracterul îi face atât de căutați în afară. Atât Steaua Roșie Belgrad, cât și Dinamo Zagreb și chiar Slavia Praga nu au entuziasmat în aceste tururi preliminare, dar au știut să ducă treaba până la capăt, indiferent prin ce metodă (vedeți aici mai ales golurile reușite de Slavia!), iar asta spune multe despre tăria de caracter a jucătorilor de acolo.

Probabil această diferență de valoare pleacă mai ales de la copii și juniori, de la modul în care jucătorii sunt crescuți. Știm bine că sârbii, croații și cehii, pentru a da doar câteva exemple, pun mare accent pe academiile lor. Iar când jucătorii sunt crescuți de mici în spiritul mentalității de învingător și cu determinarea de a reuși în „sânge”, e greu să nu culegi roadele apoi. 

Apoi, cum vor arăta și mai jos, contează mult și să știi să aduci acei jucători străini care să acopere „găurile” din echipă. Nu întâmplător CFR Cluj a reușit ultima calificare când a avut pe teren fotbaliști străini precum Rui Pedro, Bastos sau Sougou. Ce se mai vorbim de acea echipă „feroviară” care bătea pe Olimpico? Sau de abilul Piovaccari, cel care reușea o „dublă” în returul cu Legia, pentru a o duce pe FCSB în grupe?

Oricât de bine ar fi de organziată o echipă, de cele mai multe ori valoarea individuală a jucătorilor este cea care face diferența. 

 2. Bugetul cluburilor - Oare ce jucători ar fi adus CFR-ul dacă ar fi avut bani de investit vara asta? Cu siguranță nu pe unii ca Rondon, Luis Aurelio, Susic, Sylla sau Pereira. În schimb, Steaua Roșie Belgrad, cu Gazprom pe piept, își permite să plătească jucători precum Marko Marin sau Canas, Dinamo Zagreb să-și țină talentele acasă, inclusiv pe campionul european de tineret Dani Olmo, iar Slavia, cu investiții chinezești, să dea o căruță de bani pe Stanciu și să oprească exodul de jucători, după un sezon european bun. Lucruri care în final au contat.

Câtă vreme au existat investiții puternice în echipele noastre, și nu numai în transferuri, ci și la nivel de pregătire fizică și condiții generale, parcă diferențele nu au mai fost așa de mari, cel puțin în raport cu țările cu care ne comparăm deobicei. Așa, CFR a putut face 12 puncte în Liga Campionilor, Steaua (sau FCSB?) lui Reghecampf să elimine Ajaxul sau, mai în urmă, echipe precum Astra, FC Vaslui sau Poli Timișoara să facă o figură decentă prin Europa.

Sigur, referitor la buget, avem contraexemplul Celtic, dar scoțienii au păcătuit mai ales prin aroganță și nepricepere managerială și nu doar cu CFR-ul, ci în ultimii ani. Dar când există bani de investit, iar lucrurile se fac cu cap, succesul nu are cum să întârzie. Și aici avem, vrem nu vrem, și exemplul bulgarilor de la Ludogoreț. Investițiile masive în jucători străini mai ales au repus pentru o vreme Bulgaria pe harta fotbalului european, chiar dacă acum campioana din țara vecină nu prea mai impresionează.

 3. Pregătirea fizică - Această diferență veșnică am spune între echipele noastre și celelalte. Nu întâmplător ultimele rezultate notabile în Europa ale echipelor românești au venit în primul mandat al lui Reghecampf la Steaua (acum FCSB), când neamțul Neubert găsise formula magică pentru a limita diferențele față de echipele din Vest chiar. Ca să ajungi cât mai sus în Europa în zilele noastre ai nevoie în primul rând de un nivel fizic optim.

Și s-a văzut asta și în „dubla” dintre CFR și Slavia, două echipe de valoare apropiată, despărțite doar cu puțin. Iar acest puțin a fost în cazul de față nivelul de pregătire fizică. Slavia a alergat mai mult, a acoperit mai bine teren și și-a permis luxul de a fi alertă pe toată durata partidei, ceea ce la campioana României nu am văzut. Sigur, CFR Cluj avea înaintea partidelor cu Slavia mult mai multe jocuri în ghete, iar oboseala nu avea cum să se resimtă, mai ales după niște deplasări în Kazahstan și Israel, dar o echipp care vrea în Europa trebuie să aibă grijă de toate aspectele, iar cel fizic trebuie să fie printre primele!

De la pregătirea fizică în sine, la vitaminizare și recuperare, toate acestea necesită oameni pricepuți, bine plătiți desigur, care să folosească tot „arsenalul” pentru a se asigura că echipa se află la un nivel foarte bun, mai tot timpul. Iar CFR Cluj, pe lângă faptul că nu a avut tot lotul valid pentru „dubla” cu Slavia, nu a putut ține ritmul cu adversara decât vreo 30-40 de minute în fiecare meci, foarte puțin pentru o calificare în Liga Campionilor.

Ca o notă personală, am adăuga aici că poate ar fi fost o soluție ca „feroviarii” să-și amâne meciurile de campionat dinaintea disputelor europene din play-off, dar acum e tardiv să ne întrebăm ce-ar fi fost dacă?

 4. Managementul cluburilor - Și de aici pleacă multe probleme pentru echipele noastre. Priviți haosul de la FCSB de acum. Sau cel de la CFR de anul trecut și veți înțelege de ce am avut recent episoade de tip Dudelange sau de ce vice-campioana României tremură pentru calificare în fața unei echipe destul de mici din Portugalia. 

Unde nu există liniște pentru performanță, dar nici viziune pentru viitor, e greu să progresezi și să ajungi sus. Echipelor românești din Europa, mai ales lui FCSB, dar și lui CFR și chiar Craiovei, le-a lipsit în ultima vreme un proiect propriu-zis, care să includă un antrenor adus nu pentru câteva luni, ci pentru măcar 2-3 ani, o campanie de transferuri făcută cu cap, ci nu după implusurile sau mofturile patronatului, precum și acea stare de normalitate propice performanței.

În schimb, Slavia a progresat de la an la an, Steaua Roșie a ajuns la cel de-al doilea sezon consecutiv în Liga Campionilor, după ceva timp petrecut în anonimat, iar Dinamo Zagreb a știut să-și valorifice cum trebuie puternica academie. Sau Salzburg, de pildă, pe lângă bani de investit, are și o foarte bună echipă de scouting și o politică pro-tineri.

Credem că atunci când vom vedea mai multă calitate în rândul conducătorilor de club de la noi, atunci vom avea și rezultate mai bune în Europa. Cel puțin liniștea (financiară, de grup și tot așa) să știe s-o asigure și tot ar fi un pas spre mai bine. Dar ideal ar fi să fie oameni capabili să construiască proiecte pe termen lung, indiferent dacă își joacă astfel postul sau nu.

 5. Inspirația antrenorilor - Și aici se face de multe ori diferența. Putem spune că așa cum Dan Petrescu a găsit soluțiile pentru anihilarea lui Celtic, așa și unele decizii din „dubla” cu Slavia i se pot imputa, de la alegerea primului 11, la lungimea echipei și tactica aleasă în general. Dar e greu să fii inspirat mereu, deși, la acest nivel, nu ai voie să lași nimic la voia întâmplării.

De pildă, munca lui Trpisovsky la Slavia e de apreciat. A venit în ianuarie 2018 și de atunci a alcătuit o echipă redutabilă pe plan intern, dar și extern, drept dovadă mai ales sezonul trecut, dar și calificarea de acum, una obținută parcă folosind nu foarte multe resurse. Antrenorul ceh a citit-o bine pe CFR și asta s-a văzut în trei din patru reprize din această „dublă”, golurile venind odată pe specularea faptului că echipa „feroviară” se apară prea jos și apoi pe un atac purtat pe partea lui Susic, o verigă slabă în defensiva lui CFR. Și acestea sunt doar două exemple.

Apoi, contează de multe ori foarte mult și încrederea pe care un antrenor o trimite. Iar aici e de urmărit antrenorul Stelei Roșii, Vladan Milojevic, cel care a reinventat-o practic pe Steaua Roșie, ducând-o în cel de-al doilea sezon consecutiv în Liga Campionilor. Nu întâmplător Milojevic are doar 11 înfrângeri în 125 de partide pe banca Stelei Roșii. Echipa pare de multe ori că joacă și pentru el!

Avem nevoie de antrenori pozitivi, care să transmită încredere echipei, dar și de tehnicieni foarte bine pregătiți din punct de vedere tactic și la curent cu tot ce e nou în fotbalul modern. „Autobaza” mai prinde în Europa doar până la un anumit punct. La fel și „tactica pândarului” - aștepți un contraatac sau o fază fixă, poate poate. A fost și cazul CFR-ului. Câtă vreme Petrescu a înfruntat antrenori mai slabi, și îl vom include aici fără probleme și pe Neil Lennon, echipa feroviară a părut de top. Dar când a venit Trpisovsky, parcă lucrurile au stat altfel.

 6. Șansa - Singurul element unde nu putem interveni. Deși poate e ultimul pe listă, de multe ori parcă devine primul în ordinea importanței. Așa se face că Omrani a tras slab și cu Celtic și a marcat, dar apoi a fost blocat în disputa cu Slavia. Sau că Masopust a marcat cu latul de la mare distanță. Sau orice necalificare vă vine în minte, de la disperarea lui Vlad de a salva un corner cu Rapid Viena la meciurile echipei naționale. Mergând și în sens invers la ocazia celor de la Astana în Gruia, pe final de meci sau de hențul absurd făcut de Brown la Glasgow.

Am adăugat șansa aici și pentru că e mai mereu pe buzele antrenorilor și jucătorilor de la noi. Nu degeaba se spune să ai grijă ce-ți dorești, că s-ar putea să se întâmple. Șansa trebuie să fie ultimul lucru la care cei dintr-un club cu pretenții europene trebuie să se gândească. Dacă pregătesc totul cum trebuie, parcă și șansa devine mai irelevantă. Ce-ar fi fost dacă Rondon bătea penaltiul? Sau dacă Bordeianu marca? Sau dacă Vlad lăsa mingea să iasă? Sau dacă Moți nu intra în poartă? Greu de spus, dar multe din aceste neșanse provin și din greșeli tactice sau individuale, care nu ar trebui să își găsească locul la un club cu pretenții. Sigur că hazardul există, poate că așa s-a format și Universul până la urmă, dar în fotbal cel puțin, în acela jucat la cel mai înalt nivel, șansa poate e ultima care contează...