Astra cu ratările, Craiova ia punctele. Bancu aduce victoria oltenilor

Autor: Andrei Szabo

Aproximativ 10 000 de spectatori au venit pe stadionul Ion Oblemenco pentru a vedea meciul Craiovei cu Astra, iar la final au plecat mulțumiți de rezultat, nu și de joc.

Asta pentru că Astra Giurgiu a dominat jocul în mare parte și a avut ocaziile importante. Chiar și fără Alibec și Budescu, echipa lui Dan Alexa a pus mai des în pericol poarta oltenilor.

Giurgiuvenii au ratat ocazii importante prin Valentin Gheorghe și Tounkara, dar cel mai important moment al primei părți a fost consemnat în minutul 35. Astra a primit penalty, la un duel dintre Valentin Gheorghe și Pigliacelli, însă Mihai Răduț a bătut slab lovitura de pedeapsă, iar portarul Craiovei a apărat.

Și debutul de repriză secundă le-a aparținut tot giurgiuvenilor. După ce Roman a amenințat poarta Astrei, a venit cea mai frumoasă fază a oaspeților. Mihai Răduț, a driblat doi adversari, a trecut și de portarul Pigliacelli, dar a ratat cu poarta goală.

Golul a venit în cele din urmă și a fost marcat de Bancu. În minutul 68, jucătorul Craiovei a șutat puternic, din interiorul careului, aflat în unghi închis, direct sub transversală și a adus victoria Craiovei. 

După acest succes, Craiova a acumulat 13 puncte, cu două mai puțin decât liderul Poli Iași. În schimb, Astra a rămas cu opt puncte, în zona de play-out, iar pentru giurgiuveni vine meciul cu CFR Cluj.

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Martic, Bălaşa, Acka, Bancu – Ivanov, Mateiu (Qaka ’61), Cicâldău – Bărbuţ (Ioniţă ’54), J. Markovic (Roman ’37), Mihăilă.

Astra: Kitanov – David Bruno, Graovac, Tamaş, Radunovic – V. Gheorghe, G. Simion, Crepulja, R. Grecu (Begue ’15) – Răduţ (Biceanu ’64) – Tounkara (Matei ’77).

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!