Contra a anunțat lista preliminară a „stranierilor” convocați pentru „dubla” cu Spania și Malta

 

Selecționerul Cosmin Contra a trimis faxul de convocare de principiu pentru 24 de stranieri, în vederea meciurilor din preliminariile CE 2020, cu Spania și Malta.

Față de acțiunea precedentă a naționalei lipsește Cristian Săpunaru, noul fundaș al lui Denizlispor. În schimb, ca fețe noi, remarcăm prezența lui Adrian Rus (așa cum am intuit într-un articol recent), dar și a lui Sergiu Hanca, cel care are un început de sezon bun în Polonia și care, foarte probabil, a fost adus ca variantă de rezervă pentru postul de fundaș dreapta. 

În schimb, nu lipsesc Dragoș Grigore, Paul Anton, Alexandru Maxim, Alin Toșca și / sau mai ales Gicu Grozav, semn că selecționerul încă nu este pregătit de reformeze lotul întru totul, renunțând la favoriții săi.

Să vedem ce va alege Cosmin Contra din campionatul intern. Până atunci, iată lista preliminară a „stranierilor” convocați pentru meciurile de „acasă”, cu Spania (5 septemebrie, 21:45, Arena Națională) și Malta (8 septembrie, 19:00, „Ilie Oană”, Ploiești).

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 61/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0)

Fundași: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 54/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toșca (Gazişehir Gaziantep, 16/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Tudor Băluță (Brighton, 5/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia, 4/0), Ianis Hagi (Genk, 5/0), Dorin Rotariu (FC Astana, 10/1), Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5), Alexandru Mitriță (New York City FC, 7/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 33/12), George Pușcaș (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1)

foto: frf.ro

 

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Mar. 2024

Xabi Alonso și recunoștința față de Leverkusen

 Xabi Alonso a pus capăt oricăror speculații legate de viitorul său.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!