Unfuckingbelievable! Sau despre nevoia de nopți precum cea de la Glasgow

Autor: Viorel Berbece

Meciul Celtic - CFR Cluj a fost un adevărat carusel emoțional, dar la final a ieșit bine, lucru cu care fotbalul românesc nu prea e obișnuit. După România - Anglia, de la Euro U21, avem încă o dovadă că totuși putem ieși învingători, dacă știm să ne stăpânim nervii.

O prima repriză fantastică și calificarea părea la îndemână. Vă sună cunoscut? Poate meciuri ca Middlesbrough - Steaua sau Anderlecht - Rapid v-ar reaminti că deobicei nu suntem de partea învingătorilor din această situație. Ceea ce, la 2-1 pentru Celtic părea un coșmar cu repetiție pentru fotbalul românesc. Dar apoi, cu lideri adevărați în teren, dar mai ales pe bancă, CFR Cluj a reușit o victorie mare pentru România, dar mai ales pentru viitorul clubului, unul negru fără banii din Europa. 

Scriam, la început de sezon, despre momentul de răscruce în care se află cariera de antrenor a lui Dan Petrescu. Despre nevoia de încă o performanță europeană notabilă, precum cea reușită cu Unirea Urziceni în Liga Campionilor. Deși începutul a fost unul nefast (0-1 pe terenul Astanei), totuși jocul a crescut treptat și, am spune, poate chiar și stilul lui Petrescu s-a schimbat. De la un antrenor ultradefensiv, focusat doar pe rezultat, Petrescu le-a demonstrat contestatarilor (printre care ne-am numărat și noi, adesea) că este totuși un tehnician versatil, capabil să schimbe modulul tactic și ordinele de joc în funcție de adversar. Unde mai pui faptul că, în Liga 1, CFR Cluj deja se desprinde de adversare, deși a aliniat un prim 11 experimental la mai toate jocurile?

Așa cum România a învins Anglia la „tineret” grație unor lideri precum Radu și Pușcaș și a inspirației de moment a unora ca Hagi jr. și Coman, așa și CFR a arătat că asta e drumul pe care trebuie mers în Europa, mixul dintre caractere puternice și talent nativ. Arlauskis, Vinicius, Djokovic (în lipsa lui Culio) și Deac sunt liderii din teren ai CFR-ului. Dar ce bine s-au adaptat și Bordeianu, Burcă și Susic. De deseori indolentul Omrani, ce să mai spunem? Sau de „always a killer” Țucudean? Sau de renăscutul Adrian Păun? Toți sunt dovezi că la CFR Cluj se lucrează bine și că Dan Petrescu, cu toate hibele sale, are potențialul unui antrenor de top chiar și pentru fotbalul din Vest.

Suntem convinși, însă, că Petrescu deja a uitat seara de marți, întrucât, până la grupele cu adevărat importante, cele de Liga Campionilor, mai e un pas și, am spune noi, unul și mai dificil decât precedentul. Dacă pe britanici am demonstrat de-a lungul timpului că știm să-i citim, în schimb cu echipele din centrul Europei am tot avut probleme. Iar Slavia Praga e o formație redutabilă, mai ales acasă.  De aceea noaptea de la Glasgow e de pus în ramă, dar nu un motiv pentru care jucătorii lui CFR să meargă pe nori de acum încolo. Și, așa cum îl știm pe Petrescu, el deja și-a pus jucătorii în gardă pentru următoarele bătălii europene, atât de importante pentru mai toată lumea de la CFR, de la antrenor, până la jucători și chiar echipa de management.

Să sperăm că nopți precum cea de la Glasgow nu vor fi o rara avis în fotbalul românesc de acum încolo și că lumea a tras învățămintele necesare pentru o dezvoltare durabilă a cluburilor de top din România (se aude la Palat, prin Bănie, prin Ștefan cel Mare?). Așa cum CFR a fost pe drept criticată pentru prestația europeană din sezonul trecut, așa e nevoie acum de mai mult respect pentru munca depusă acolo acum, mai ales pentru Dan Petrescu, cel care, deși nu prea știe să se facă iubit, totuși merită măcar înțeles și apreciat. Poate fi meciul care să aducă fanii lui CFR din nou la stadion sau care să creeze un nou fond de fani pentru echipa feroviară, într-un oraș unde, e drept, „U” domină covârșitor la acest capitol.  Dar și noaptea care să câștige suportul microbiștilor români sau, dacă nu suportul, măcar o schimbare de optică cu privire la CFR Cluj, adesea văzută ca „echipa sistemului”, ”echipa arbitrilor”, ”ungurii” și tot așa.

 În concluzie, să nu uităm această noapte de la Glasgow, una cu adevărat „unfuckingbelievable”, dar să nu trăim din ea câțiva ani, de asemenea. La cât mai multe carusele emoționale cu final fericit, că din celelalte avem destule!