Opinie/ De ce suma plătită pentru transferul lui Harry Maguire este una justă

Autor: Flaviu Ilie

Harry Maguire a devenit cel mai scump fundaș din istoria fotbalului după ce Manchester United a plătit nu mai puțin de 80 de milioane de lire sterline pentru transferul său.

Multă lume vede acest transfer ca fiind unul făcut în panică, însă adevărul este ca United îl dorește pe Maguire încă de vara trecută.

Suma cerută de Leicester a fost impedimentul în realizarea acestui transfer până acum, dar Ed Woodward a realizat că aceasta este singura cale să îl aducă pe englez.

Totuși, diavolii consideră că au obținut o afacere bună într-o piață a cărei inflație este foarte mare în ultimii ani. Și noi suntem de aceeași părere.

Ole Gunnar Solskjaer și-a dorit un jucător cu abilități de lider precum foștii săi colegi Roy Keane, Eric Cantona sau Peter Schmeichel.

Despre Maguire deja se vorbește ca o posibilitate pentru banderola de căpitan a clubului, iar staff-ul lui United este încântat de prezența sa, caracterizându-l ca fiind un lider din punct de vedere al atitudinii.

De asemenea, oamenii din conducerea lui Manchester au fost impresionați de faptul că fundașul englez a venit la vizita medicală însoțit doar de agentul său și că mai apoi a ales să nu celebreze într-un mod fastuos noul contract.

Și Pep Guardiola este de părere că Maguire are calitățile potrivite pentru a face față la acest nivel. Tehnicianul spaniol i-a felicitat pe rivalii locali pentru transferul reușit.

Și Pep l-a dorit pe fundașul britanic, însă City nu și-a permis să plătească suma cerută de Leicester.

Maguire este un fundaș ce se potrivește perfect cu stilul tehnicianului cetățenilor: bun în jocul de pase și capabil să lege compartimentele.

După cinci ani cu transferuri pe bani mulți ce nu au avut succes, United pare să urmeze un alt tipar din acest sezon.

Au venit doar trei jucători (Daniel James, Aaron Wan-Bissaka și Harry Maguire), dar toți trei sunt englezi ce pot avea un viitor strălucit la club și, cel mai important, înțeleg spiritul echipei.

Va dura ceva până echipa se va consolida și unitatea grupului va redeveni una dintre caracteristicile de baza ale lui Man United. Dar Ole Gunnar Solskjaer urmează un plan și dorește să îi calce pe urme lui Sir Alex Ferguson, iar transferul lui Maguire poate fi un pas important în acest sens. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Mar. 2024

Xabi Alonso și recunoștința față de Leverkusen

 Xabi Alonso a pus capăt oricăror speculații legate de viitorul său.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!