UTA pornește ca din tun drumul spre promovare. Caz SF: Pandurii învinsă și învingătoare la aceeași oră

Autor: Viorel Berbece

 

UTA a demonstrat azi că este una din marile favorite la promovare în acest sezon, printr-o victorie clară împotriva fostei prim-divizionare Dunărea Călărași. Concordia s-a impus la limită, în vreme ce cele două formații cu titulatura de Pandurii Tg. Jiu au obținut rezultate contradictorii.

Sezonul trecut, Laszlo Balint a realizat lucruri frumoase, atât la Sportu Snagov, cât și la Metaloglobus București. Acum, el are condiții mult mai bune pentru a face (și) din UTA un proiect de succes. Iar debutul de sezon a fost unul perfect pentru „Bătrâna Doamnă”.

Cu un stil de joc ofensiv, UTA s-a impus cu 3-0 pe „Motorul” împotriva unei echipe debusolate a celor de la Dunărea Călărași, care a arătat bine doar pe hârtie, nu și în teren, spre nemulțumirea profesoruui Pustai.

Cristian Bustea a deschis scorul în minutul 30, iar golgheterul de anul trecut din Liga 2, Valentin Buhăcianu și-a făcut un frumos debut, cu o „dublă”, în minutele 47 și 70. Remarcam, de altfel, înaintea sezonului, faptul că UTA are una din cele mai interesante ofensive din Liga 2.

Echipele de start:

UTA: Iacob - Ilie, Melinte, Tomozei, Stancu - Hrezdac, Lorenzi, Bustea - Miculescu, Buhăcianu, Rus

Dunărea Călărași: Krell - Dias, Mutu, Săbăngeanu, Mendy - Honciu, Glica, Marrone, Lopez Varela - Rusu - Bawab

În alte meciuri ale zilei: Concordia - ASC Daco-Getica 1-0 (Ion, minutul 18), Viitorul Pandurii Tg. Jiu - Sportul Snagov 2-1 (Rusu 30, Hăjmășan 65 - Poștoarcă 73) și Turris Tg. Măgurele - Pandurii Tg. Jiu 2-0 (Ciobanu 48, Radu 52 ; Pandurii a avut o echipă cu media de vârstă de 21 de ani și a rămas în inferioritate numerică din minutul 37).

Ieri s-a disputat partida CSM Reșița - U Cluj 2-0.

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Mar. 2024

Xabi Alonso și recunoștința față de Leverkusen

 Xabi Alonso a pus capăt oricăror speculații legate de viitorul său.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!