Analiză / Bătălia „tunarilor”! Cine are cel mai periculos atac din liga a doua?

Autor: Viorel Berbece

 

Cum sezonul de Liga 2 bate la ușă continuăm să vă oferim materiale inedite. După ce v-am prezentat ce oferă Liga 2 în acest an față de precedenții, dar și cei mai buni tineri jucători, a venit acum timpul să analizăm ofensivele principalelor candidate la promovare.

Să spunem din start că, în condiții normale, pentru locurile direct promovabile se vor bate în acest sezon de Liga 2 Universitatea Cluj, Petrolul Ploiești, Rapid București, Dunărea Călărași, FC Argeș și UTA. Poate și Farul, dacă „marinarii” se vor pune la punct din punct de vedere financiar, dar și al lotului, încropit pe ultima sută de metri înainte de debutul sezonului. Dar, ca în ultimii ani, pot exista echipe surpriză, iar acum acest rol ar putea fi îndeplinit de nou-promovata Turris Tg. Măgurele. Așadar va fi o luptă intensă, în care mai ales calitatea atacanților ar putea face diferența. Să analizăm pe rând cum stă treaba din acest punct de vedere la echipele considerate favorite la promovare.

„U” Cluj - „Șepcile roșii” nu au făcut multe permutări în atac față de sezonul precedent. Poate că nici nu aveau nevoie. Mai ales că îl au acolo în principal pe Cristian Gavra, autor a 22 de goluri anul trecut. L-a secondat „veteranul” Goga, cu 19, iar pe parcurs a mai venit și Daniel Pîrvulescu, care a terminat sezonul cu 16 goluri (din care 12 pentru mult încercata Pandurii). Din acest punct de vedere, e de înțeles că Dulca nu a mai cerut întăriri în atac. În fond, a fost poate singurul compartiment care a funcționat în mod constant pentru „U”. 

Rămâne de văzut ce vor aduce nou portughezii Rafa și Hugo Firmino, atât cât vor juca noile extreme ale lui „U”. În plus, e de urmărit și evoluția lui Alexandru Pop, tânărul pe care Universitatea l-a readus de la Viitorul și despre care se vorbește foarte frumos. Probabil se va miza tot pe tripleta Goga - Gavra - Pîrvulescu, una redutabilă, dacă este să privim atât cifrele din sezonul trecut, cât și calitatea execuțiilor acestora.

Petrolul Ploiești - Echipa prahoveană a schimbat din nou liniile, ca și la începutul sezonului trecut, dar în mod surprinzător nu a adus atacanți noi. Asta și poate pentru că Flavius Stoican nu este adeptul folosirii a mai mult de doi oameni în avantposturi. Un antrenor eminamente defenisv, Stoican a preferat să-și betoneze în primul rând apărarea și apoi mijlocul, compartimente care au suferit sezonul trecut. Pentru partea de goluri se va merge în continuare pe inspirația lui Sergiu Arnăutu, golghterul „lupilor” de anul trecut, cu 14 reușite, dar și pe suportul unor fotbaliști cu experiență, ca Marinescu, Munteanu sau Ștefănescu. 

Tinerii Șaim și Stoica vor primi, ajutați și de regulament, multe șanse să-și demonstreze calitățile în ofensivă și ar putea fi plusul de care Petrolul are nevoie în atac. Cum „lupii galbeni” au tot testat variante de atacanți străini, fără a găsi vreunul în pregătiri, probabil că vom asista la sosiri în compartimentul ofensiv abia după 2-3 etape, ceea ce ar putea schimba în bine situația compartimentului ofensiv de la Petrolul.

Rapid București - Și aici probabil suporterii giuleșteni se așteptau la nume mai spectaculoase în atac. Dar vor trebui să-l creadă pe cuvânt pe Florin Manea, cel care garanta în primul rând pentru argentinianul crescut de Boca Juniors, Matias Roskopf, dar și pentru francezul Brighton Labeau, care a bifat două meciuri în Ligue 1. Cei doi s-au mișcat destul de bine în pregătiri, acolo unde Rapidul a terminat neînvinsă, dar rămâne de văzut cum se vor descurca cei doi tineri atacanți străini și în meciurile oficiale.

Și dacă Roskopf și Labeau încă mai au de învațat „alfabetul” ligii secunde de la noi, în schimb Marian Vlada, Cătălin Hlistei, dar și tinerii Dodoi și  Tudoran cunosc bine „rigorile” ligii a doua. Cum Daniel Pancu este adeptul unui stil de joc ofensiv, iar tineri ca Sefer și Drăghiceanu nu se sfiesc să apară și ei la finalizare, am putea spune că, cel puțin pe hârtie, ofensiva giuleșteană arată bine spre foarte bine.

Dunărea Călărași -  Profesorul Pustai a primit întăriri puternice pentru a o readuce pe Dunărea repede în Liga 1. Iar „gurile de foc” ale Dunării nu arată rău deloc. În primul rând, a rămas Mediop Ndiaye, cel care a făcut o impresie frumoasă și în primul eșalon. Sigur, africanul este accidentat acum, dar odată revenit pe teren, promite să facă ravagii în defensivele adverse. Apoi, atacul a fost completat cu doi jucători cu mare experiență. Au sosit Thaer Bawab, de la Concordia, unul din jucătorii străini cu cele mai multe goluri la nivelul primei ligi, dar și Bogdan Rusu, cel care are o promovare la activ cu fosta sa echipă, FC Hermannstadt. 

În plus, Dunărea va beneficia de experiența lui Georgian Honciu, un jucător cu multe jocuri (dar și goluri) la nivelul ligii secunde, dar și pe entuziasmul puștilor împrumutați de la echipe, de prima ligă, Dimciu Halep (Viitorul), Cătălin Măgureanu (Dinamo) sau Ștefan Pacionel (FCSB). Și cum matematicianului Pustai îi plac sumele mari de goluri, probabil că vom vedea o formație a Dunării axata pe atac. Mai ales că are și cu cine face asta!

FC Argeș - Nicolae DIcă nu a vrut să schimbe multe în ofensiva Piteștiului. Îl are deja acolo pe experimentatul Vasile Buhăescu, autor a 17 goluri în sezonul trecut. Sau pe talentatul Barbu jr., care a înscris primele sale goluri în sezonul trecut (șase la număr) și caută acum, la 19 ani, consacrarea. Lângă ei a venit Andrei Blejdea (23 ani), cel care a impresionat la Pandurii, reușind opt goluri și care țintește Liga 1, după ani petrecuți prin Elveția, Slovenia sau Germania, în ligile inferioare.

Lângă aceștia, Dică a mai adus talente tinere, ca Matiș sau Szecui, pe lângă alți jucători cu experiență, ca Buleică, Năstăsie sau Nini Popescu, gata oricând să aducă ceva bun pentru faza ofensivă.

UTA - Laszlo Balint beneficiază de oameni de atac foarte interesanți. În primul rând, în lotul celor de la UTA se regăsește golgheterul de anul trecut al ligii secunde, Valentin Buhăcianu, cel care a reușit nu mai puțin de 25 de goluri pentru retrogradata Aerostar Bacău. Mai adăugați acestora alte 17 reușite trecute în contul lui Ciprian Rus și deja avem un duo formidabil la Arad.

Și asta nu e tot! Tânărul Miculescu promite un sezon mare prin care să le calce pe urme lui Man și Petre, alte produse ale clubului arădean, iar israelianul Khalaila vrea să răsplătească încrederea lui Balint, la prima sa experiență în afara țării natale. În plus, nume ca Octavian Ursu, Alexandru Ciucur, Alexandru Oroian sau Diego Lorenzi sunt garanția unui joc ofensiv din partea „Bătrânei Doamne”!

Foarte pe scurt despre celelalte echipe care ar putea intra în ecuația promovării în acest sezon. Vă vom zice doar două-trei nume din atacul lor, ca să vă faceți o idee. Așadar, Turris va miza pe Cristi Bud (!) și Adrian Voicu, dar și pe bosniacul globtrotter Nedo Turkovic. În schimb, Farul nu a adus încă pe nimeni cu nume în atac deocamdată, poate doar pe Baudoin Kanda, mizând pe început de campionat pe puștii Bodea, Toma și Stoica.

Sigur că există atacanți interesanți și înafara luptei pentru promovare, mai ales la cele două formații de drept public care nu au voie să promoveze, CSM Reșița și Gloria Buzău, dar scopul acestui articol a fost să vă prezinte situația compartimentului ofensiv pentru echipele care vizează Liga 1 în acest sezon.

Cine are cel mai tare atac din Liga 2? Greu de spus, pentru că pe hârtie aproape toate formațiile cu pretenții stau bine din acest punct de vedere. Și asta fără transferuri de ultim moment. Și dacă răspunsul la întrebarea precedentă este unul foarte greu de dat, cert este că vom avea meciuri mult mai spectaculoase decât în alți ani, cu siguranță chiar și peste niveul primei ligi în multe cazuri!

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.