Încă un pas spre Celtic! Victorie scurtă, dar importantă. CFR Cluj - Maccabi Tel Aviv 1-0

Autor: Viorel Berbece

 

Așa cum ne așteptam, CFR Cluj a fost peste Maccabi Tel-Aviv în meciul din prima manșa a turului doi preliminar din Liga Campionilor. Cu puțină atenție se putea scoate un scor mai bun decât 1-0, doar poate e mai bine că s-a terminat așa.

Meciul a fost rezolvat încă din prima repriză, în urma, cum altcumva, unei faze fixe. După 20 de minute de joc steril, Omrani a înscris în urma unui corner executat de Deac, cu largul concurs al portarului Gianniotis (min. 22). Același Omrani putea dubla avantajul, dar a ratat de puțin ținta. Pentru ca imediat înainte de pauză Maccabi să bifeze singura ei (mare) ocazie, prin Ofoedu.

Singurul lucru notabil din repriza secundă s-a întâmplat chiar în startul ei. Rondon a luat bine fața fundașilor adverși, dar a șutat lamentabil din poziție de 1 la 1 cu Gianniotis. Până la final ambele formații au părut că sunt mulțumite de rezultat și nu au mai riscat nimic.

Și poate pentru CFR e mai bine că a bătut doar cu 1-0. Și asta pentru că băieții lui Petrescu vor fi mai montați pentru manșa retur. Ei au arătat astăzi că sunt formația superioară, iar cu un joc bun de contraatac își pot face viața ușoară în infernul care se anunță în Israel. Esențial este să existe răbdare în joc, posesie multă, dar și mai multă atenție în fața porții adverse.

Maccabi a părut o trupă încă nepregătită din punct de vedere fizic, lucru de înțeles dat fiind faptul că echipa lui Vladimir Ilic jucase un singur meci oficial până la disputa din Gruia. Iar relațiile de joc au scârțâit și ele, drept dovadă multitudinea de pase greșite de formația oaspete. Totuși, în retur e de așteptat să îi vedem încă din start pe cei mai periculoși oameni ai lui Maccabi, Micha, Atar și Blackman, astfel că meciul ar putea arăta un pic diferit față de cel de azi.

Per total, calificarea pare acum la îndemâna campioanei României. Mai ales cu un gol marcat în deplasare, pentru că e greu de crezut că Maccabi poate înscrie, în condiții normale de joc, mai mult de două goluri în poarta lui Arlauskis. Cu Păun și Costache folosiți pe contraatacuri, CFR poate chiar învinge și în Israel. Dar pâna la dubla cu Celtic (care a învins cu 5-0 pe Nomme Kalju) mai e acest mic, mare pas...

CFR Cluj: Arlauskis - Susic, Vinicius, Burcă, Camora - Culio, Bordeianu, Djokovic (Sylla '79) - Deac (Pereira '90+1), Rondon (Păun '72), Omrani. Antrenor: Dan Petrescu

Maccabi Tel-Aviv: Gianniotis - Kandil, Piven, Jair Amador, Davidzada - Cohen (Micha '55), Peretz, Glazer, Rikan - Schechter (Atar '83), Ofoedu (Blackman '68). Antrenor: Vladimir Ivic

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 29 Mar. 2024

Xabi Alonso și recunoștința față de Leverkusen

 Xabi Alonso a pus capăt oricăror speculații legate de viitorul său.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!