Cum construim în jurul unui succes? Episodul naționala de tineret

Autor: Viorel Berbece

În fotbalul românesc, dacă nu chiar în tot ceea ce înseamnă sportul românesc, avem o problemă legată de continuitatea în performanță. De câte ori nu am avut o campioană care mai apoi să intre într-o lungă perioadă de mediocritate sau mai rău? Sau de câte ori nu am avut un succes pe care am fi putut clădi ceva trainic, doar pentru a da cu piciorul unei construcții deja fragile și a încerca mai apoi să o luăm de la capăt? E cazul și pentru naționala de tineret, cea care a obținut poate cea mai mare performanță din fotbalul românesc în ultimii 25 de ani?

Unirea Urziceni – campioană, prestație bună în Liga Campionilor, apoi dispariție. Oțelul Galați, campioană, participare în Liga Campionilor și apoi dispariție. Rapid, sfert de Cupa UEFA, apoi în doar câțiva ani dispariție și restart. Steaua, acum FCSB, ceva rezultate bune în Europa, dar de câțiva ani fără rezultate atât pe plan intern, cât și extern. Să mai vorbim oare de Dinamo, poate chiar și de CFR? De calificările echipei naționale la turneele finale, puține câte au fost ele în ultimii 10 ani? Și câte exemple nu ar fi de succes(e) manageriat(e) prost.

Naționala de tineret ne-a făcut să visăm din nou. Dar la fel de mult poate că ne-a făcut să ne temem că suntem în fața unui nou exemplu de urcuș rapid și coborâre pe măsură. Parcă această generație are acel ceva, acel altceva de care e nevoie pentru performanța pe termen lung, dar oare putem fi siguri de asta? Într-o națiune care mereu a dat mari talente în mai toate sporturile, cum putem face să ne asigurăm că acel talent poate da și rezultatele așteptate, pe un termen mai lung de timp?

În primul rând, acești băieți fantastici de la U21 merită recompensați prin liniște. Nu trebuie pusă o presiune suplimentară pe ei, doar prin simplu fapt că aceștia au atins faza semifinalelor, fiind practic la o repriză distanță de un ultim act puțin scontat. Ei știu că pot, noi știm acum că ei pot, dar încurajarea lor constantă și nu presiunea este cea care îi va duce mai departe. Liniștea de durată și nu zgomotul de moment le va asigura continuitatea.

Asta, dar și mediul în care ei vor alege să lucreze pe mai departe. Și aici nu ține doar de jucători, ci și de cluburile de care aparțin și de managementul de acolo. Dacă șefii cluburilor vor înțelege că nu trebuie să urmărească doar profitul, ci și interesul jucătorului, atunci s-ar putea să mai vedem astfel de performanțe. Dacă managementul (al cluburilor, dar și al FRF) va lupta să le asigure condițiile pentru performanță, atât lor, cât și celor care vin din urmă, atunci vom putea avea chiar mai mult decât o semifinală, chiar și la un nivel superior. Jucătorii trebuie să crească într-un mediu propice performanței, dar ei trebuie și lăsați să plece la momentul potrivit, pentru a putea progresa.

O altă problemă ar fi să ne supraentuziasmăm și să uităm că acesta trebuie să fie doar începutul unui proiect de succes și nu punctul culminant. Lucrurile merg rareori de la sine, iar pentru succesul în orice sport este nevoie de multă muncă și devotament. Sigur, trebuie să ne bucurăm, trebuie să îi lăudăm, dar nu trebuie să cădem în păcatul autosuficienței. Și credem că această generație știe acest lucru. Doar că nu trebuie să îl uite.

Iar cluburile, patronii, impresarii de la noi chiar, trebuie să învețe că performanța de lungă durată le aduce mai multe decât un succes de moment, oricât de mare ar fi el. Iar pentru asta este nevoie să înțeleagă ce anume ne-a ajutat să ajungem aici. Da, Academia Hagi este un model de urmat. Da, regula U21 a făcut ca lucrurile să se miște în campionatul intern. Și, mai ales, forța grupului și nu neapărat individualitățile ne-au adus sus. Și asta doar la o primă vedere.

Și dacă vorbeam de pericolul autosuficienței, trebuie să vorbim și despre un alt pericol, cel al ignorării. Și aici ne vom referi strict la selecționerul echipei mari. Cosmin Contra trebuie să le dea o șansă aproape tuturor celor care au fost prezenți la acest turneu final. Nu deodată desigur, dar sunt slăbiciuni evidente în alcătuirea lotului de la naționala mare, încât măcar 6-7 jucători de la tineret ar merita să facă pasul definitiv către echipa de seniori. Măcar pentru a se acomoda cu nivelul, dacă nu chiar să și intre la joc. Ceea ce Contra a făcut deja, doar că la o scală încă prea mică.

Concluzia? Ar fi păcat ca și acest succes să nu ducă nicăieri și să rămână doar o amintire frumoasă. Sperăm ca această generație să știe să gestioneze mai bine pericolele care îi stau în față și de care am vorbit mai sus. Însă nu poate singură. Nu încă. Este acest succes neașteptat un nou punct zero în fotbalul românesc? Poate fi, ar trebui să fie, dar istoria ne spune că s-au ratat multe astfel de momente. De aceea îndemnăm la calm, la liniște și la muncă. Trei ingrediente care au cam lipsit din fotbalul nostru în ultimii ani. Mai ales la nivel de management...

foto: FRF.RO