Șase medalii pentru România la Campionatele Europene de la Lucerna

Autor: Maria Sorescu

Delegaţia României a obținut șase medalii la Campionatele Europene de la Lucerna (Elveţia). Una singură a fost de aur, patru de argint şi una de bronz, în scădere față de performanțele de la ediția anterioară.

Cea mai prețioasă medalie a fost câştigată de echipajul feminin de opt plus unu (Cristina-Georgiana Popescu, Amalia Bereş, Mădălina-Gabriela Caşu, Roxana Parascanu, Beatrice-Mădălina Parfenie, Iuliana Popa, Maria-Magdalena Rusu, Roxana-Iuliana Anghel, Daniela Druncea), care şi-a apărat astfel titlul continental.

Medaliile de argint au fost câştigate la dublu rame masculin (Ciprian Tudosă şi Marius Cozmiuc), dublu rame feminin (Adriana Ailincăi şi Maria Tivodariu), 4 rame feminin (Ioana Vrînceanu, Viviana Bejinariu, Mădălina Bereş şi Denisa Tîlvescu), dublu vâsle feminin (Ancuţa Nicoleta Bondar şi Simona Radiş).

Bronzul a fost obţinut la dublu vâsle masculin (Marian Florin Enache şi Ionuţ Prundeanu). În urma acestor rezultate, România a terminat a patra în clasamentul pe medalii. Germania a ocupat primul loc cu 5-1-1, urmată de Olanda, 2-3-2, și Italia, 2-2-3.

România a participat cu un lot de 41 de sportivi şi 11 echipaje, cinci masculine şi şase feminine.

"Nu vreau să fac comparaţii cu ediţia de anul trecut a Europenelor. Am spus că noi anul acesta vom încerca să alcătuim echipaje olimpice pentru o calificare la Tokyo. A fost un concurs extrem de greu pentru că a fost un număr record de ţări care au participat, record de sportivi şi aşa mai departe. Dar mă bucur pentru aceste rezultate, avem nişte copii minunaţi”, a declarat Elisabeta Lipă.

 La ediţia anterioară, desfăşurată la Glasgow, România s-a clasat pe primul loc în clasamentul pe medalii, cu 3 de aur, 2 de argint şi 2 de bronz. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Dec. 2023

Muzeul Ivan Patzaichin, deschis din mai 2024 în localitatea Mila 23

 Mila 23 este localitatea din Delta Dunării în care s-au născut mai mulți dintre campionii României la canotaj și kaiac canoe. 

Autor: Nicolae Comănescu / 09 Oct. 2023

Cartea "Forţa femeilor în sport", un volum care poate inspira tinerele generații

 Muzeul Sportului din Capitală a găzduit lansarea volumului "Forţa femeilor în sport".

Autor: Nicolae Comănescu / 27 Mai 2023

Medalii pentru România la CE de canotaj: aur pentru echipajul feminin de 4 rame și argint pentru băieții de la 8+1

 Campionatul European de canotaj de la Bled (Slovenia) este încă o oportunitate pentru sportivii români pentru a-și arăta calitatea.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Nicolae Comănescu, Guy Martial Aka / 22 Apr. 2024

Analiză / Explicațiile succesului lui Inter sub comanda lui Simone Inzaghi

 Primul titlu de campion și a doua stea îl fac pe Simone Inzaghi să intre în istoria lui Inter Milano.