Tomas Ryde va fi din nou selecționerul echipei României de handbal feminin

Autor: Maria Sorescu

Tomas Ryde va avea o misiune dublă în România. După ce a semnat cu CSM București, suedezul a fost prezentat și în funcția de selecționer.

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Alexandru Dedu, a făcut acest anunț, de  numire a lui Tomas Ryde în funcţia de antrenor principal al naţionalei feminine de handbal a României.

Contractul acestuia acoperă perioada până la finalul Jocurilor Olimpice de la Tokyo din 2020.

Tomas Ryde, 58 de ani, se află pentru a doua oară la conducerea naţionalei României, antrenând reprezentativa tricoloră la două competiţii majore, Campionatul Mondial de Handbal (Danemarca 2015) unde a reşit să obţină medalia de bronz, şi la Jocurile Olimpice - Rio 2016.

"Sunt onorat că mi s-a oferit posibilitatea să redevin antrenorul uneia dintre cele mai bune echipe naţionale din lume. Nu am ezitat nicio secundă pentru că îmi place foarte mult să lucrez aici, îmi plac echipa şi stafful, este o provocare pe care mi-o doresc. Privind din exterior către România, am observat progresul realizat în ultimii ani, atât al jucătoarelor cât şi în ceea ce se întâmplă înafara sălilor de sport, sunt plăcut impresionat. Sunt fericit să fiu înapoi în România, ştiu ce trebuie făcut şi mulţumesc pentru încrederea acordată", a spus Ryde la prezentare.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 17 Dec. 2023

Franța, campioană mondială la handbal feminin

 La Herning, în Danemarca, finala Campionatului Mondial a fost o confruntare de cinci stele. 

Autor: Mihai Constantin / 13 Dec. 2023

Oficial / Cristina Neagu s-a retras de la echipa națională

 Reacțiile nu au întârziat să apară.

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Oct. 2023

Dinamo și CSM Constanța, victorii în European League la handbal masculin

 Dinamo și CSM Constanța demonstrează că au calitate în competițiile europene. 

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.