Emoțiile continuă. Halep s-a calificat în optimi la Miami. Urmează Venus Williams

Autor: Maria Sorescu

Simona Halep a muncit enorm pentru a se califica în optimi la Miami. Românca aflată pe locul 3 WTA a învins-o în turul al treilea pe slovena Polona Hercog. A fost un duel de aproape trei ore, pe care Halep l-a câștigat cu 5-7, 7-6, 6-2.

Simona Halep a început ezitant și a acuzat și o problemă la genunchiul stâng. Deși sportiva din Constanța a condus cu 5-4, Polona Hercog şi-a impus din nou stilul tactic, câştigând setul cu 7-5, după 62 de minute de joc.

În actul secund s-a ajuns în tie-break, unde Halep a reuşit câteva din loviturile ei spectaculoase, impunând-se clar, cu 7-1.

Decisivul a fost o demonstrație de forță din partea lui Halep, care a arătat mult mai bine pregătită fizic. Simona s-a impus cu 6-2 în setul al treilea.

"Am avut un meci greu. Ea a jucat incredibil. Cred că amândouă am jucat în final mult mai bine decât la început. Sunt foarte bucuroasă de această victorie, înseamnă foarte mult. Faptul că am stat acolo şi am alergat ca nebuna timp de trei ore mă face mai bucuroasă şi mai încrezătoare. Mi-am găsit încet, încet ritmul, faptul că nu am cedat niciun punct înseamnă mult, îmi oferă încredere pe mai departe, că pot câştiga orice meci joc. Aşa că dacă doresc să am acea senzaţie ca anul trecut, când am terminat ca numărul 1, trebuie să fac ceea ce am făcut azi. Dacă fac ceea cea am făcut azi, cred că am o şansă să redevin numărul 1. Este pentrru prima dată când joc şi câştig pe acest teren şi sunt fericită şi abia aştept să revin să joc aici. Vă mulţumesc pentru că aţi venit şi m-aţi susţinut, este o plăcere să joc la Miami şi sper să trec mai multe tururi", a declarat Halep după meci.

Halep va evolua în optimi cu amerianca Venus Williams, locul 43 WTA.

Calificarea în optimi este recompensată la Miami Open cu un premiu de 91.205 doalri şi cu 120 de puncte WTA.

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Autor: Mihai Constantin / 05 Dec. 2023

Top 10 cel mai bine plătite sportive din lume

 Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!