Liga 1: Victorie italienească a Craiovei la Sfântu Gheorghe, iar oltenii își consolidează locul secund

Autor: Maria Sorescu

U Craiova a dovedit eficiență maximă în play-off. Echipa lui Devis Mangia a câștigat pentru a doua oară la limită.

Craiova s-a impus cu scorul de 1-0 pe terenul lui Sepsi Sfântu Gheorghe. Golul a fost marcat de Mateiu, în minutul 20.

Acesta a împins mingea în poartă, după ce Niczuly a respins un balon trimis cu capul de Kelici, în urma unui corner executat de Cicâldău.

După acest succes, echipa lui Mangia își consolidează locul secund în Liga 1, strânge 29 de puncte, patru în plus față de FCSB, și este la un punct de liderul CFR Cluj.

Sepsi: Niczuly - Moura, Viera, Jovanovici (Hadnagy 78), Sato (Hamed '71) - Velev, Rus - Nouvier, Flores (Vaşvari '60), Ştefan - Tandia. Antrenor Eugen Neagoe;

CS Craiova: Pigliacelli - Donkor, Kelici, Ferreira - Dimitrov, Bărbuţ (N. Rocha '73), Mateiu, Cicâldău, Bancu - Koljici (Fortes '86), Mihăilă (Drăgici '62). Antrenor Devis Mangia. 

"Am jucat bine, sunt foarte mulţumit, băieţii au interpretat foarte bine jocul, am riscat la început, am dat gol, apoi am avut foarte multe ocazii, nu am închis jocul, dar sunt mulţumit. Am vorbit cu băieţii înainte de meci şi le-am spus că vreau o pauză liniştită", a declarat Devis Mangia la Digi Sport.

Foto: Facebook U Craiova

 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 16 Mar. 2024

Lazio, un butoi cu pulbere: Immobile, atacat de fani; clubul s-a solidarizat cu el, dar Lotito îl critică

 Demisia antrenorului Maurizio Sarri a fost doar aperitivul la Lazio. 

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.