Indian Wells: Simona Halep s-a calificat cu greu în optimi

Autor: Maria Sorescu

Simona Halep își continuă parcursul la Indian Wells. Românca s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory din California.

Românca a învins-o pe Katerina Kozlova din Ucraina, locul 114 WTA, venită din calificări, cu scorul de 7-6 (3), 7-5.

Meciul nu a fost de nivel înalt, iar Simona Halep a oferit un serviciu slab şi numeroase greşeli neforţate. Totuși, jucătoarea din Constanța s-a impus în cele din urmă, după o oră şi 47 de minute de joc.

Pentru calificarea în optimi, Halep este recompensată cu un premiu de 91.205 dolari şi cu 120 de puncte WTA.

„Este o atmosferă frumoasă şi datorită vouă am putut lupta şi câştiga acest meci. Vă mulţumesc foarte mult! Sunt totdeauna agitată când intru pe marile terenuri, aici este unul frumos, iar publicul este drăguţ întotdeauna, astfel că vreau mereu să dau tot ce am mai bun, să câştig meciul pe care îl joc. A fost foarte dificil împotriva ei, pentru că nu mai jucasem cu ea. A fost un pic greu să găsesc ritmul, să-i citesc jocul. Este o jucătoare bună şi sunt mândră că am câştigat în două seturi", a declarat Simona Halep după meci.

În optimi, Halep va evolua cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, care a trecut cu 4-6, 6-3, 6-4 de letona Jelena Ostapenko, locul 22 WTA.

Simona Halep a jucat anul trecut în semifinale la Indian Wells, fază în care a fost întrecută de japoneza Naomi Osaka, scor 6-3, 6-0. Jucătoarea română a câştigat ediţia din 2015 a competiţiei americane. 

Poate te interesează şi:

Autor: Nicolae Comanescu / 26 Feb. 2024

Sebastian Baez, spirit competitiv. Argentinianul face un salt mare în carieră prin titlul de la Rio

 Openul de la Rio a devenit epicentrul triumfului tenisului argentinian, iar Sebastian Báez, în vârstă de 23 de ani, a fost protagonistul unei petreceri de neuitat.

Autor: Mihai Constantin / 10 Dec. 2023

Perechea Monica Niculescu - Cristina Bucşa, câștigătoare la Angers

 Monica Niculescu a reușit un succes notabil pe acest final de an. 

Autor: Mihai Constantin / 05 Dec. 2023

Top 10 cel mai bine plătite sportive din lume

 Coco Gauff s-a bucurat de cel mai important sezon al carierei sale în 2023 pe teren, iar acest lucru s-a simțit și în conturile bancare.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 25 Mar. 2024

Special / Narcotraficanții și fotbalul. Di Maria și Messi, amenințați de flagelul care a îndoliat Columbia și care acaparează Argentina

 În lumea fotbalului sud-american, Columbia și Argentina au fost mereu considerate două puteri. 

Autor: Nicolae Comănescu / 24 Mar. 2024

Analiză / De Zerbi, principiile unui antrenor cu strategie ofensivă

 În peisajul atât de dinamic al fotbalului modern, puțini antrenori au avut un impact atât de profund ca Roberto De Zerbi.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Mar. 2024

Povestea lui Faustino Oro, copilul de 10 ani care l-a învins pe Magnus Carlsen

 În lumea șahului, despre Faustino Oro se spune că are o minte-brici sau mai degrabă fulger.