Concordia Chiajna l-a adus pe Koutroumpis, dar s-a despărțit de alți trei fotbaliști

Autor: Andrei Szabo

Concordia Chiajna este într-o permanentă transformare în încercarea de a se salva de la retrogradare. Astfel, gruparea ilfoveană s-a întărit în defensivă cu fundaşul grec Georgios Koutroumpis.

Acesta are o carte de vizită impresionantă, cu u peste o sută de meciuri în prima ligă elenă. Koutroumpis a semnat cu un contract valabil până la finalul sezonului competiţional.

Grecul are în palmares două cupe câştigate, respectiv Cupa Greciei (2014, cu Panathinaikos) şi Cupa Belgiei (2018, cu Standard). Ultima dată el a evoluat la Standard Liege.

Concordia s-a și despărțit definitiv de trei fotbaliști. Este vorba de Andrei Prepeliţă, Simon Măzărache şi Daniel Panait, care şi-au încheiat activitatea la clubul din Chiajna.

În plus, fundaşul Mihai Leca şi portarul Alexandru Costache au fost împrumutaţi în Liga a II-a, la FC Chindia Târgovişte, respectiv CS Pandurii Târgu Jiu.  

Poate te interesează şi:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Guy Martial Aka, Mohamed Koita / 23 Apr. 2024

Istvan Kovacs și calitățile care l-au dus la EURO 2024

 Comisia de Arbitri UEFA a dezvăluit lista oficialilor care vor conduce meciurile Campionatului European 2024.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Ştiri recente:

Autor: Mihai Constantin / 24 Apr. 2024

Unirea Slobozia, promovare istorică în Superligă

 A fost o seară plină de emoții și determinare la Mioveni, unde echipa Unirea Slobozia a făcut pasul spre culmile fotbalului românesc.

Autor: Nicolae Comănescu / 23 Apr. 2024

CSM Constanța, noua forță a baschetului feminin românesc

 Baschetul feminin din România a avut de-a lungul timpului câteva echipe care au dominat pentru ani buni competiția internă.