Alexandru Mățel a semnat cu Hermannstadt

Autor: Andrei Szabo

Echipa de Liga 1 Hermannstadt a anunţat că l-a achiziţionat pe fundaşul Alexandru Măţel, în vârstă de 29 de ani. Acesta a semnat un contract până la finalul sezonului și va purta la sibieni tricoul cu numărul 71.

„Considerăm că este un plus pentru noi. Este un jucător pe care nu mai are rost să îl prezentăm, este cunoscut, e un jucător de echipă naţională. Sunt convins că ne va ajuta în etapele care urmează”, a declarat preşedintele clubului FC Hermannstadt, Teodor Birţ.

Alexandru Măţel a ajuns la Sibiu după ce a evoluat ultima dată pentru Dinamo Zagreb, în prima ligă din Croaţia. Fotbalistul s-a declarat încântat de noul său angajament.

„Îmi doresc să îmi pun amprenta cât mai mult în fiecare meci şi să fiu sănătos. Împreună putem ajunge în play-off. E singurul club care m-a dorit cu adevărat. Nici nu am stat să mă gândesc foarte mult. Odată ce am aflat de această oportunitate, am spus clar ”Da!””, a declarat Alexandru Mățel.

Poate te interesează şi:

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!

Autor: Nicolae Comănescu / 15 Mar. 2024

Editorial / Pedrazzini, alegerea bizară a FRF pentru naționala de fotbal feminin a României

 Federaţia Română de Fotbal l-a schimbat pe Cristian Dulca din funcția de selecţioner al naţionalei de fotbal feminin a României cu Massimo Pedrazzini.

Autor: Nicolae Comănescu / 11 Mar. 2024

Opinie / CSA Steaua, încă un an pierdut

Oprița se leagă de scaun și insistă cu fotbaliști mai degrabă la apusul carierei.

Ştiri recente:

Autor: Nicolae Comănescu / 08 Apr. 2024

Sportul de performanță doare. Mărturia lui Gabriel Jesus vine să îngroașe rândurile sportivilor de top care suferă continuu în sport

 Puțini înțeleg eforturile fizice intense și impactul asupra corpului pe care atleții le suportă în căutarea excelenței. 

Autor: Nicolae Comănescu / 07 Apr. 2024

VIDEO / Aventura lui Russ Cook, primul om care traversează Africa de la sud la nord în alergare. În ultimul an a parcurs peste 16 000 km

 Britanicul Russ Cook, în vârstă de 27 de ani, a scris istorie odată cu sosirea la Capul Angela din Tunisia.

Autor: Viorel Berbece / 07 Apr. 2024

Special/ Cinci nume pentru un Rapid cu adevărat nou

 Facem un joc de imaginație, cercetăm piața și venim cu variante pentru banca Rapidului! Hai să vezi ce am găsit!